Poza găsită în telefonul Andei
Noi indicii în cazul fugarului Emil Gânj, căutat de zece zile pentru crima din Mureș.
Ancheta în cazul crimei din Mureș ia o nouă turnură, după ce anchetatorii au descoperit o fotografie suspectă în telefonul Andei.
Ce au găsit anchetatorii în telefonul victimei din Mureș
Imaginea ar fi fost trimisă chiar de Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta iubită și i-a dat foc în casă, în timp ce era deja căutat de poliție pentru o presupusă răpire.
Criminalul din Mureș, de negăsit după 10 zile
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că ancheta este mai complicată decât pare, iar fugarul a beneficiat de sprijin inclusiv din partea victimei înainte de crimă. Oficialul a precizat că nu există informații care să confirme că Emil Gânj a părăsit teritoriul României, dar a recunoscut că arealul în care este căutat este foarte extins, iar suspectul are abilități de supraviețuire în condiții dificile. "Cauza principală pentru care el a scăpat urmăririi a fost aceea că a fost sprijinit, a fost ajutat, din păcate, chiar şi de victimă, dar acum concentrarea este să-l găsim. Recompensa este o tehnică folosită de toate poliţiile din lume de a cointeresa şi de a coopta cetăţenii în aceste eforturi. Au fost scotocite aproximativ 50 de hectare de pădure, dar acolo vorbim de o suprafaţă mult mai mare. Apoi, este o persoană care este obişnuită să trăiască în condiţii vitrege, deci nu este dependentă atât de mult de ceea ce înseamnă aglomerări urbane sau centre de unde să-şi procure cele necesare vieţii. ”, a declarat Predoiu, miercuri, cu ocazia aniversării a 163 de ani de la înființarea MAI.
La rândul său, chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că anchetatorii analizează toate variantele posibile, inclusiv o eventuală plecare a suspectului în străinătate. „Luăm în calcul inclusiv plecarea în străinătate. Nu avem date că a plecat în străinătate, dar este o chestiune pe care suntem obligați de proceduri să o luăm în calcul. ”, a precizat Despescu.