Un obiect sacru al istoriei geto-dacice, vechi de aproape 2.500 de ani, revine — nu într-o expoziție, ci în casele românilor.
O firmă românească specializată în print 3D a reprodus coiful de la Coțofenești la scară reală, iar rezultatul este uluitor. Din aurul din legende am rămas cu plasticul auriu al epocii digitale, dar ideea e aceeași: să-ți aduci o bucată de istorie pe raftul bibliotecii.
De la aur la PLA – noua viață a unui coif getic
Într-o vreme în care putem comanda aproape orice cu un click, de la semințe de tomate japoneze până la roci „de colecție”, nu e de mirare că a venit și rândul coifului getic să devină „livrabil”.
Firma care îl produce folosește o tehnologie de modelare 3D la scară 1:1, replicând fidel forma, proporțiile și detaliile ornamentale ale originalului. Piesa imprimată este apoi finisată într-o nuanță de aur antic, menită să redea strălucirea metalului sacru al lumii geto-dacice.
La prima vedere, e doar o replică decorativă. Dar, privit atent, obiectul spune o poveste despre felul în care trecutul începe să trăiască din nou, în forme neașteptate.
Pentru unii, e un suvenir ironic („coiful de sufragerie”). Pentru alții, e un gest minim de reparație simbolică: un mod de a ține aproape un simbol al identității getice, fără vitrine și etichete. Fiecare detaliu, de la ochii apotropaici la rândurile de protuberanțe semisferice care decorau creștetul, este redat cu o precizie surprinzătoare.
Într-un fel, tehnologia a făcut ceea ce istoria nu mai putea: a adus coiful înapoi acasă.
Originalul – o bijuterie a meșterilor din antichitate
În vara anului 1929, un copil din satul Coțofenești, județul Prahova, a dat peste o bucată de metal galben. Era, fără să știe, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice făcute vreodată în România.
Citește și: VIDEO Cine sunt suspecții care ar fi furat tezaurul dacic din Olanda. "Cu cine s-au întâlnit după jaf?"
Povestea spune că localnicii au crezut inițial că e o oală de aramă, dar când piesa a ajuns în mâinile specialiștilor de la Muzeul Național de Antichități, s-a dovedit a fi un coif de aur masiv, datând din secolul al V-lea î.Hr.
Cântărind peste 900 de grame de aur, coiful este o capodoperă a meșteșugului geto-dacic. Fiecare detaliu are o semnificație precisă. Ochii mari, reliefați pe frunte, au rol protector – așa-numiții ochi apotropaici, menite să alunge răul. Scenele cu tauri și siluete umane par o cronică în aur a unei lumi ritualice, unde sacrificiul și puterea se întâlneau sub semnul zeilor.
Calota e acoperită cu rânduri de butoni semisferici, iar marginile sunt incizate geometric – o precizie care arată cât de sofisticată era metalurgia getică a secolului V î.Hr.
Dincolo de valoarea artistică, coiful de la Coțofenești vorbește despre o lume în care aurul nu era doar bogăție, ci limbaj religios. Era o armură spirituală, purtată de un conducător care își dorea protecția zeilor, nu doar a soldaților. Istoricii cred că piesa a aparținut unei căpetenii locale și că a fost folosită în ritualuri sacre, nu în luptă.
Călătoria coifului – de la Coțofenești la muzeu (și dincolo de el)
Coiful de la Coțofenești nu a avut o viață liniștită nici după ce a fost scos din pământ. Descoperirea sa a stârnit imediat interesul lumii academice interbelice: aurul era autentic, execuția remarcabilă, iar motivele decorative păreau să spună o poveste despre o cultură mult mai rafinată decât se credea atunci.
Citește și: VIDEO Tezaurul din România expus de sute de ani peste hotare. Unde poate fi văzut
La scurt timp, piesa a fost dusă la București, la Muzeul Național de Antichități, iar ulterior a intrat în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României. A fost restaurat, studiat, radiografiat, desenat, fotografiat — și, mai ales, reinterpretat de generații întregi de istorici, fiecare văzând în el altceva: o armură sacră, un obiect de prestigiu, o relicvă a unui cult solar.
În deceniile care au urmat, coiful a devenit aproape o vedetă itinerantă: a fost prezentat în expoziții internaționale la Paris, Berlin și Viena, a fost inclus în cataloage științifice și chiar reprodus în materiale didactice sau documentare istorice. Astăzi, originalul nu mai este în vitrina Muzeului Național de Istorie a României: în 25 ianuarie 2025, coiful a fost furat din Drents Museum (Assen, Olanda), împreună cu trei brățări dacice. Ancheta continuă, iar autoritățile speră ca piesele să fie recuperate.
3D-ul care repatriază trecutul
Într-o lume în care identitatea se livrează cu curierul, nu e deloc surprinzător că și istoria noastră ajunge azi prin easybox. Coiful de la Coțofenești – odinioară podoaba unui rege-preot care comanda sacrificii rituale sub cerul Daciei – vine acum ambalat în folie cu bule, cu etichetă de retur valabilă 14 zile.
Citește și: VIDEO România va primi 5,7 milioane de euro despăgubiri pentru tezaurul dacic furat din Olanda
E, desigur, o glumă a timpului. Dar una care spune multe. Printarea 3D nu e doar o joacă, ci un fenomen cultural care schimbă modul în care ne raportăm la patrimoniu. În loc să ne aplecăm cuminți asupra unei vitrine din muzeu, putem întinde mâna și atinge istoria — fie și sub formă de polimer. Iar pentru o generație crescută cu realitate augmentată și selfie-uri la Columna lui Traian, poate că asta e forma firească de apropiere.
Fiecare strat de plastic depus în procesul de imprimare devine, simbolic, o filă adăugată la cartea memoriei colective. Și, undeva între ironie și emoție, rămâne o întrebare: dacă nu putem aduce înapoi aurul, putem măcar să refacem legătura cu povestea din spatele lui?
Adevărul e că nu toți cei care comandă replica o fac, probabil, pentru amuzament. Mulți o privesc ca pe un act de mândrie discretă – o restituire simbolică. Și, poate fără să-și dea seama, oamenii care îl pun pe raft, pe birou sau lângă televizor fac un gest simplu: readuc istoria acolo unde îi e locul – acasă.
Poate că dacii nu ar fi aprobat ideea de a vinde simboluri sacre la preț de gadget, dar putem spune că ar fi admirat ingeniozitatea. Coiful care altădată proteja un conducător getic de blesteme și sulițe e astăzi protejat de o garanție de o lună.
Un paradox frumos: aurul strămoșilor noștri s-a transformat în plasticul generației noastre, dar fascinația e aceeași. Oamenii nu cumpără un obiect, ci o poveste.
