VIDEO Fostul prinț Andrew al Marii Britanii, eliberat după câteva ore din arest: „Părea șocat”

Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat joi, pe 19 februarie, sub acuzația de abuz în funcție publică, și a fost eliberat după câteva ore.

Fostul prinț Andrew al Marii Britanii a fost arestat chiar de ziua sa, scurta sa reținere fiind declanșată de anumite probe noi care îl incriminează în contextul extins al dosarului Epstein, a precizat poliția din Thames Valley, citată de BBC.

Andrew a părăsit secția de poliție din Aylsham în mod discret. În urma arestării sub suspiciunea de abuz în funcție publică, fostul prinț a fost observat într-o mașină, aplecat pe scaun, evitând să fie fotografiat.

Andrew a fost eliberat după ce audierile care au urmat arestării sale de joi s-au încheiat.

Citește și: VIDEO Regele Charles, prima reacție după ce prințul Andrew a fost arestat. Numele său ar apărea în dosarele Epstein

Polițiștii au precizat că, deși fostul prinț nu mai este în arest preventiv, acesta rămâne suspect, iar cercetările în dosarul de abuz în serviciu continuă.

No ad for you
Oamenii legii au demarat o anchetă și analizează dovezile potrivit cărora fostul prinț ar fi furnizat documente secrete sau materiale confidențiale lui Jeffrey Epstein. Până acum, Andrew a respins orice presupusă ilegalitate și și-a mențiut poziția de nevinovăție cu privire la legăturile dintre el și Epstein.

O fostă colaboratoare apropiată a reginei, Ailsa Anderson, a declarat că fostul prinț „părea amețit, șocat, stătea aplecat”.

De asemenea, a subliniat că imaginea lui Andrew este prăbuțită complet în urma noilor evenimente și consideră că impactul asupra Casei Regale o să fie devastator pe termen lung.

În primul mesaj oficial transmis după arestarea prințului Andrew, regele Charles a susținut că justiția trebuie să își urmeze cursul, iar ancheta autorităților trebuie să se desfășoare fără interferențe, notează BBC.

„Am aflat cu cea mai mare îngrijorare veştile despre Andrew Mountbatten-Windsor şi presupusa abatere într-o funcţie publică.

Ceea ce urmează este procedura completă, echitabilă şi regulată prin care această problemă va fi examinată în mod adevcat de către autorităţi. În aceasta, aşa cum am spus anterior, ei au întreaga noastră susţinere şi cooperare, fără rezerve. Daţi-mi voie s-o spun clar: justiţia trebuie să-şi urmeze cursul. Având în vedere că procedura este în curs, ar fi nepotrivit din partea mea să fac alte comentarii. Între timp, familia mea şi cu mine vom continua să ne îndeplinim datoria şi să vă servim pe toţi”, a transmis regele Charles.

Citește și: VIDEO Prințul Andrew al Marii Britanii a fost arestat chiar în ziua în care împlinește 66 de ani


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri