Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița a anunțat că intervenţia în cazul exploziilor produse sâmbătă seară la Crevedia, în urma cărora 3 oameni și-au pierdut viața și peste 50 au fost răniți, s-a încheiat. Totuși pentru supravegherea zonei, autoritățile au lăsat o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Adina Iliescu, reporter Kanal D, ne aduce mai multe informații:
O autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD a rămas în zona afectată
„După cinci zile de intervenție, ISU Dâmbovița a anunțat că nu mai există niciun risc de explozie la Crevedia, iar toate cisternele au fost golite. Noi ne aflăm foarte aproape de locul unde au avut loc cele 3 explozii și vreau să vedeți în următoarele imagini că întreaga zonă arată ca după bombardament.
Autoritățile împreună cu proprietarii locuințelor afectate merg din casă în casă și evaluează pagubele. Sunt 8 case care au fost distruse în totalitate, dar sunt și alte locuințe grav avariate, iar pentru ca totul să fie ca înainte este nevoie de bani.
Și Consiliul Județean a venit cu promisiuni că îi vor ajuta pe oamenii afectați, dar și cei care dețin stația de GPL.
Am stat de vorbă cu o parte din cei care au venit să își evalueze pagubele și spuneau că toată agonisirea de o viață s-a făcut scrum în urma acestor explozii.
Vă amintesc că 3 persoane au murit și peste 50 de persoane au fost rănite în urma acestui incident grav.