Euro a explodat după căderea Guvernului. Un nou maxim istoric anunțat de BNR: 5,26 lei

Leul continuă să se devalorizeze în raport cu moneda europeană după trecerea moțiunii de cenzură din Parlament și demiterea Guvernului Bolojan.

UPDATE. Moneda euro a atins, miercuri 6 mai, un nou maxim istoric la cursul oficial al BNR, 5,2688 lei, mult peste cotația de ieri- când Banca Națională anunțase un curs de 5,2180 lei/euro.

Citește și: VIDEO Comedia politică din Parlament. Moțiunea de cenzură a adus haos înaintea căderii guvernului

Și dolarul american s-a apreciat în raport cu leul, cursul anunțat de BNR urcând miercuri la valoarea de 4,4746 lei/dolar, față de cotația de ieri de 4,4644 lei/dolar.

Și românii cu credite în franci elvețieni au parte de surprize naplăcute: BNR a anunțat azi un curs de 5,7429 lei/franc, mult peste cursul de ieri, de 5,6974 lei. 

Pe piața interbancară, cursul a trecut de pragul de 5,24 lei/euro, marți seara, după care a coborât ușor până la valoarea de 5,2290 lei/euro, miercuri la ora 8.00.

Cel mai slab leu din istorie

Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de BNR la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, înregistrând un nou maxim istoric.

Citește și: VIDEO Leul se prăbușește, euro urcă. Urmează scumpiri colosale după demiterea Guvernului Bolojan

Leul a pierdut teren și în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4644 lei, în creștere cu 2,68 bani (+0,60%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,4376 lei.

Moneda națională s-a depreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,6974 lei, în creștere cu 3,04 bani (0,54%), față de 5,6670 lei, cotația anterioară.

Românii fug spre euro pentru a-și proteja economiile

Devalorizarea monedei naționale vine pe fondul tensiunilor politice din guvern, culminând cu căderea cabinetului Bolojan, iar efectele se resimt deja în buzunarele românilor.

În ultimele zile, cererea de valută europeană a crescut semnificativ, iar casele de schimb au rămas fără euro disponibil. Mulți români au preferat să-și convertească economiile în euro, anticipând o depreciere și mai accentuată a leului.

Devalorizarea leului afectează direct costurile de trai.

Chiriile, abonamentele de telefon și alte servicii plătite în euro au început să crească, iar românii resimt deja aceste majorări.

"A venit momentul ca BNR să intervină"

Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și, dincolo de intervenția pe piața valutară, soluția de avarie ar putea fi creșterea dobânzilor pentru a tempera slăbirea leului, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

"Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și cred ca a venit momentul ca BNR să intervină.

Dincolo de intervenția pe piața valutară, cred ca soluția de avarie va fi să crească dobânzile pentru a tempera acest bulgăre de depreciere care se conturează la orizont",  spune analistul economic.

Potrivit expertului, o ședință de urgență a BNR ar putea duce la o creștere a dobânzilor în tentativa de a oferi argumente investitorilor străini să își mențină plasamentele în România.

"Din păcate, o astfel de decizie va duce, inerent, la creșterea costurilor de finanțare pentru economie, pentru oamenii simpli.

Va duce, în fapt, la recesiune", a explicat Adrian Negrescu, marți, într-o postare pe Facebook.

Inflația și scumpirile vor continua

Pe lângă creșterea cursului euro, prețurile la alimente, facturi și servicii au urcat semnificativ. De la lapte, pâine și unt, până la medicamente și curățătorie, toate costurile zilnice sunt în creștere.

Specialiștii avertizează că inflația va continua să crească, iar scumpirea alimentelor importate va accentua și mai mult presiunea asupra bugetelor familiilor.

Banca Națională a României a estimat o devalorizare a leului cu peste 12 bani în doar o săptămână, iar scenariile pesimiste indică o posibilă creștere a cursului euro până la 6 lei.

Aceasta ar însemna rate mai mari pentru cei care plătesc credite în euro și o presiune financiară și mai mare asupra populației.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri