Guvernul a decis, miercuri, ca pensionarii cu venituri de până la 1.608 lei să beneficieze, de la 1 ianuarie 2023, de medicamente compensate în procent de 90%. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Actul normativ aprobat de Executiv în ultima ședință a anului prevede ca de anul viitor toţi pensionarii cu venituri până la 1.608 lei pe lună inclusiv să beneficieze de medicamente compensate în procentaj de 90%.
Citește și: VIDEO- Taxe și impozite mai mari de la 1 Ianuarie 2023
Practic, începând de la 1 ianuarie 2023, creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii vor putea beneficia de medicamente compensate cu 90%.
Anunț de la Guvern pentru pensionarii cu venituri mici
"S-a aprobat astăzi hotărârea de Guvern pentru aprobarea unor acte normative privind programul de compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari, precum şi prelungirea unui termen. Începând de la 1 ianuarie 2023, creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii vor putea beneficia de medicamente compensate cu 90%", a spus Dan Cărbunaru, în conferinţa de presă de miercuri, de după ședința de guvern.
"Acest act normativ aprobat prevede că începând cu 1 ianuarie anul viitor, toţi pensionarii cu venituri până la 1.608 lei pe lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în procent de 90% din sublista B prevăzută de hotărârea Guvernului 720/2008", a explicat Cărbunaru.
Cum s-a modificat limita de pensie pentru medicamentele compensate
Oficialul de la Palatul Victoria a adăugat că, până în prezent, această limită viza pensionarii care aveau pensii de până la 1.429 de lei.
Citește și: VIDEO- Premierul Ciucă: Măsura compensării prețului la carburanți, suspendată de la 1 ianuarie 2023
"Această măsură urmăreşte creşterea accesului la medicamente compensate acordate în ambulatoriu pentru pensionarii cu venituri mici, având în vedere creşterea pensiilor în sistemul public cu 12,5% din ianuarie 2023.