Ministrul Apărării vrea venituri mai mari pentru militari în legea salarizării. Radu Miruță: „Să construim un sistem mai respectuos faţă de oamenii care poartă uniforma statului român”
Într-o postare pe Facebook, Radu Miruță a transmis că specialiștii din Ministerul Apărării lucrează la noua lege a salarizării unitare.
Veniturile militarilor nu scad în urma noi legi a salarizării și se iau în calcul metode prin care ar putea crește veniturile și s-ar putea corecta anumite inechități din sistem.
„Dacă sunt bani de creşteri salariale pentru alte familii ocupaţionale, trebuie să fie, şi vor fi şi pentru militari”, a mai subliniat acesta.
Citește și: Demnitarii primesc până la 4.000 de lei în plus prin noua lege a salarizării. Lista noilor salarii
Radu Miruță: „Dacă sunt bani de creşteri salariale pentru alte familii ocupaţionale, trebuie să fie, şi vor fi şi pentru militari”
Ministrul interimar al Apărării spune că prin noua lege a salarizării unitare poate să se contruiască un sistem militar atractiv prin corectarea inechităților.
„Împreună cu colegii din MApN lucrăm în aceste zile pentru că ceea ce se propune în noua lege a salarizării unitare să nu scadă veniturile actuale pentru militari, să vedem ce posibilităţi de creştere există, să corectăm din inechităţi, să facem sistemul militar atractiv.
Radu Miruță a mai spus că echipa de profesioniști din minister analizează propunerile prin care oamenii care muncesc să fie răsplătiți pe merit.
„Pentru problemele mari, de sistem, mai sunt însă paşi de făcut, paşi care ţin atât de o voinţă politică comună, cât şi de realitatea bugetară a ţării.
Au tot sprijinul meu pentru că vocea militarilor, a rezerviştilor şi a civililor care îşi servesc ţara să fie corect reprezentată în acest proces.
Amintim că noua lege a salarizării din sectorul bugetar a fost prezentată marți seara de către Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, care a precizat că legea o să elimine 87 dintre cele 151 de sporuri care există în prezent. De asemenea, noua lege urmează să limiteze sporurile la maximum 20% din salariul de bază.