Patriarhia Romana: credinciosii trebuie sa respecte toate posturile de peste an. Cine este "scutit"

Patriarhia Romana: credinciosii trebuie sa respecte toate posturile de peste an. Cine este "scutit"

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta a subliniat importanţa practicii postului şi a binefacerilor sale spirituale, dar, a menţionat, totodată, că oamenii trebuie să respecte, "fiecare după puterea şi posibilităţile proprii”, aceste perioade, explică Patriarhia Română.

Sinodul din Creta a reafirmat "necesitatea respectării de către credincioşi a tuturor posturilor stabilite în cursul anului Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea şi vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum şi posturile Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi la sărbătorile Înălţării Sfintei Cruci şi Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în Ajunul Botezului Domnului, precum şi toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ţinute în mod liber de către credincioşi”, anunţă Patriarhia Română.



În acelaşi timp, fără a diminua valoarea postului,  Sinodul a stabilit că Biserica arată înţelegere faţă de situaţiile excepţionale în care postul nu poate fi împlinit: vârsta copilăriei, diverse boli care presupun regim alimentar specific, serviciul militar, condiţii grele de muncă, condiţii climatice speciale, dificultatea în a procura alimente de post, mai arată Patriarhia.

În afara zilelor comune de post credincioşii pot să postească, potrivit Patriarhiei, din iniţiativă proprie şi cu binecuvântarea părintelui duhovnic, pentru sporirea evlaviei, mai ales înainte de primirea Sfintei Euharistii, "în semn de pocăinţă, ca împlinire a unei făgăduinţe duhovniceşti, pentru atingerea unui
No ad for you
scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoţi cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulţi), înainte de hirotonie, în cazuri de penitenţă, în timpul pelerinajelor şi în alte împrejurări asemănătoare”.

În concluzie, Sinodul din Creta a exprimat atât fidelitate faţă de Tradiţia Sfântă a Bisericii Ortodoxe, cât şi iconomie pastorală (pogorământ, dezlegare) pentru situaţii speciale, mai spune Patriarhia.

Biserica Ortodoxă reafirmă valoarea postului pentru viaţa duhovnicească şi aminteşte că acesta nu se reduce la o abţinere formală de la anumite mâncăruri, ci ajută mult la intensificarea vieţii în Hristos a credincioşilor, postul fiind susţinător al
pocăinţei şi al rugăciunii.

Credincioşii Bisericii Ortodoxe sunt îndemnaţi să respecte, "fiecare după puterea şi posibilităţile proprii”, perioadele de post, mai spune Patriarhia.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri