Patriarhia Română anunță că se va implica în campania devaccinare în sensul în care îi va informa pe credincioși: „În acest sens, nu în altul”.
Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis, luni, că Biserica Ortodoxă Română, ca și toate celelalte culte religioase din România, a primit broșura informativă „Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA- Gratuită, Voluntară, Sigură”.
Patriarhia Română se va implica în informarea credincioșilor despre vaccinarea anti-COVID-19
„Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la această vaccinare. Opțiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-Covid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremelor. Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituțional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală și pe a celor din jur”,
Totodată, Ministerul Sănătății anunța că încheie duminica și săptămâna trecută „cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă”.
„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată «Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură». Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: «Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău». Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”, a fost mesajul de Ministerului Sănătății.
Citeste si: Bilanț coronavirus, luni 11 ianuarie. Rata de pozitivare, extrem de mare
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.