Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Când va ajunge în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

(Sursa foto: Arhivă)

Lumina Sfântă ajunge în România în această seară.

Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă la Ierusalim și urmează să ajungă în România în cursul serii, printr-o cursă specială. Potrivit informațiilor transmise de Patriarhia Română, aceasta va fi adusă pe Aeroportul Internațional Henri Coandă în jurul orei 18.30, urmând să fie preluată de delegații eparhiilor din întreaga țară.

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim.

Sfânta Lumină a fost primită la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim sâmbătă, 11 aprilie, în jurul orei 14.13.

Considerată unul dintre cele mai vechi miracole ale lumii creștine după Învierea Domnului, aprinderea Sfintei Lumini este consemnată documentar încă din anul 1106. Potrivit tradiției, Focul Sfânt nu arde în primele 33 de minute de la coborârea sa.

Lumina Sfântă va fi adusă în România de părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim a anunțat că transportul a fost posibil după obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților israeliene.

După sosirea în țară, Sfânta Lumină va fi distribuită către toate eparhiile Patriarhiei Române, iar apoi, prin intermediul protopopiatelor, va ajunge în parohiile din toată țara.

În jurul orei 19.00, Lumina Sfântă va fi primită la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București de către Patriarhul Daniel.

Citește și: VIDEO „Mie nu mi se pare greu”. Arta ouălor încondeiate pentru Paște


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri