Această supoziţie, de altfel, este luată în calcul pentru o discuţie şi la la întâlnirea celor doi cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Zvonurile despre destrămarea Republicii Moldova se înteţesc. Publicaţia germană Deutsche Welle scria în luna septembrie a acestui an că Moldova ar putea fi desfiinţată, după alegerile din 2019, prin federalizare.
Şi ziarul rusesc Nezavisimaia Gazeta bătea moneda pe aceleaşi speculaţii şi susţinea că tema destrămării ar urma să fie discutată la întâlnirea lui Igor Dodon, preşedintele Rep. Moldova, cu şeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Această supoziţie, de altfel, era pentru unii de luat în calcul şi pentru discuţie chiar şi la întâlnirea celor doi cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Preşedintele rus n-a făcut însă niciun comentariu după lansarea acestor zvonuri. Vladimir Putin a ţinut să spună doar că acordă o importanţă deosebită dezvoltării relaţiilor dintre Rusia şi Moldova. „Încă de la începutul discuţei noastre aş vrea să subliniez că Rusia acordă o importanţă deosebită dezvoltării relaţiilor ruso-moldovene şi consideră Republica Moldova drept unul din partenerii noştri prioritari în spaţiul CSI”,
sursa foto: Capital