Iată o rugăciune puternică pe care este bine să o rostești pe 7 ianuarie către Sfântul Ioan Botezătorul. Se spune că această rugăciune de ferește de boli și te binecuvintează.
Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit îîn fiecare an, pe 7 ianuarie. Sfântul Ioan Botezătorul mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos.
Conform învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.
Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la respectivul eveniment.
De sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, creștinii pot rosti această rugăciune care îi poate feri de boli şi de necazuri.
Rugăciune dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Iată cum trebuie să te rogi ăe 7 ianuarie
„Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință.
Citeste si: Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei
Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale.
Citeste si: Rugăciune pentru Sfânta Muceniță Filofteia, făcătoarea de minuni
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.