Ion Aliman a decedat pe 17 septembrie, după ce s-a infectat cu COVID-19. El era primar PSD la Deveselu, acolo unde avea deja două mandate în fruntea localității.
Se pregătea pentru cel de-al treilea, fiind mare favorit la alegeri, dar nu a mai apucat să candideze, murind la 57 de ani.
Cu câteva zile înainte de alegeri, Agerpres a relatat că numele lui Ion Aliman va rămâne pe buletinele de vot, deoarece documentele au fost tipărite înainte de decesul candidatului.
În afară de numele lui Ion Aliman, pe buletinele de vot sunt alți doi candidați la funcția de primar la Deveselu: Ion Păun (candidat al ALDE) şi Dumitru Manuel Nică (candidatul PMP).
Oamenii din Deveselu l-au votat pe mort pentru că a fost primar bun
„ Potrivit unei hotărâri a BEC, dacă decesul candidatului s-a produs după tipărirea buletinelor de vot, acestea nu se mai modifică şi procesul electoral îşi urmează cursul”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEJ Olt, Monica Ţone.
În acest context, Cancan a realizat un reportaj la Deveselu, acolo unde un ziarist a stat de vorbă cu câțiva localnici. “ Cum să-l votați, dacă e mort?”, a întrebat reporterul. “ Păi dacă e legea… noi nu am făcut-o, ne-a dat-o Cel de sus. L-am votat că pentru noi a fost un primar adevărat”, a declarat o localnică. „Am votat mortul, că a fost primar bun”, a adăugat un alt sătean.