Stiri Externe
Stire de ultima ora. Negocierile UE - Canada pentru acordul de liber schimb CETA au esuat.
Presa belgiană a anunţat eşecul discuţiilor dintre ministrul canadian al Comerţului, negociatorii canadieni şi europeni, precum şi premierul regiunii belgiene Valonia privind acordul de liber schimb transatlantic CETA dintre UE şi Canada, potrivit televiziunii RTBF.
Deşi toate cele 28 de state europene şi-au arătat sprijinul pentru Acordul Economic şi Comercial UE-Canada (CETA), executivul belgian a anunţat că nu îşi poate da consimţământul în lipsa susţinerii din partea celor cinci subunităţi federale şi a provinciei Valonia, care s-a poziţionat în opoziţie clară faţă de CETA. RTBF a menţionat că...