1 din 7 | Te îngrijorează imaginile cu Dunărea secată? Stai să vezi cum arăta fluviul în urmă cu aproape 200 de ani!
2 din 7 | Te îngrijorează imaginile cu Dunărea secată? Stai să vezi cum arăta fluviul în urmă cu aproape 200 de ani!
3 din 7 | Zona Dăbuleni în secolul XIX și în prezent când regiunea e amenințată de deșertificare
4 din 7 | Zona Chiselet Mânăstirea din Călărași
5 din 7 | Iezerul Grecilor sau Balta Greaca din apropiere de Oltenița Călărași zona revendicată de apele Dunării la inundațiile din 2005
6 din 7 | Regiunea aflată la vest de Oltenița în secolul XIX și în prezent
7 din 7 | Giurgiu și Ruse în secolul XIX
Actualele imagini cu Dunărea transformată pe alocuri în mâl crăpat și epave dezvelite sunt șocante, dar nu complet surprinzătoare. Fluviul și-a pierdut de-a lungul timpului din puterea de odinioară nu doar din cauza secetei, ci și a intervențiilor făcute de om: îndiguiri, baraje, sistematizări. Dacă te uiți pe hărțile de acum două secole, vezi o altă Dunăre – lată, sinuoasă, cu lacuri și ostroave care azi nu mai există.
Nivelul Dunării a atins cote extrem de reduse în această vară, iar imaginile devenite virale pe rețelele de socializare surprind o albie aproape uscată: dune de nisip apărute în mijlocul fluviului, maluri crăpate și epave retrase la suprafață. În unele zone, nivelul apei a scăzut chiar cu peste jumătate de metru în doar șapte zile.
Imagini recente cu Dunărea – Șoc și fascinație
Navele de marfă, vaporase turistice și chiar vase militare au fost forțate să rămână blocate sau au circulat doar în condiții foarte reduse – în zeci de locuri marile porturi românești sunt obligate la dragări constante pentru a permite navigația. Pentru transportatori, costurile au explodat: cargo-urile circulă la 30–40 % din capacitatea normală, cu suprataxe care ajung la 100%.
Pe social media, oamenii sunt siderați – fotografii și filmări arată epave care reapar, plaje plutitoare ce traversează fluviul, pescari și animale care se aventurează pe nisipul descoperit.
Autoritățile explică că seceta excesivă, combinată cu temperaturi extreme (Peste 35 °C în Ungaria și România), este de vină. Instituțiile de navigație atrag atenția că situația se agravează rapid: dacă nu plouă în scurt timp, transporturile pe fluviu riscă să fie blocate, cu efecte importante asupra economiei regionale.
O Dunăre uitată – cum arăta fluviul acum aproape două secole
Privind hărțile și gravurile din secolul XIX, descoperim o Dunăre care azi pare ruptă dintr-un peisaj nemaiîntâlnit. Fluviul străbătea zone vaste de luncă, conecta brațe laterale și lacuri temporare – un ecosistem dens și complex, pregătit pentru inundații sezoniere.
Un labirint de apă și insule
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Dunărea era mult mai sinuasă, cu numeroase ostroave și canaluri, ce alternau între ape curgătoare și bălți naturale. Studiile arată că la începutul aceluiași secol, suprafața floodplain‑urilor (luncilor inundabile) se întindea pe circa 41.600 km² – dar azi a rămas doar 19 %, adică aproximativ 7.850 km². Acestea erau zone dinamice, care se umflau la ape mari și se uscau la apogeul secetei.
Citește și: VIDEO Cotele Dunării scad alarmant. Ce spun hidrologii
Conexiunea dintre fluviu și pânza freatică
În luncile naturale, apa pătrundea ușor în stratul freatic, menținând niveluri de subsol ridicate. Specialiștii spun că adâncimea medie a apei subterane în astfel de zone s-a dublat sau chiar triplat de la începutul secolului XIX până azi, pe fondul drenărilor și îndiguirilor. Această modificare a secat pământurile naturale și a șubrezit echilibrul hidrologic.
Delta Dunării – un ecosistem în mișcare
Delta, unică în Europa, se caracteriza prin evoluție naturală: Șalina avea brațe de 92 km în 1862, dar prin lucrări de canalizare aceștia au fost reduși la 64 km, dublându-se viteza curgerii pentru a ajuta navigația – cu costul ecosistemului. În amonte, în lunca inferior‑dunăreană, bălți și lacuri temporare au fost drenate pentru agricultură, schimbând fața terenului.
Peisajul subacvatic al pământului de odinioară
Hărți detaliate – ca cea a Dunării între Vlașca și Dobrogea – arată brațe secundare, insulițe mobile și bălți. Astăzi, multe dintre acestea sunt dispărute, ascunse sub sol solid, fără apă, cu ape freatice coborâte. Scurtarea brațelor și pierderea interconectivității au schimbat adâncimea și debitul natural, transformând fluviul.
Ce ne dezvăluie această privire istorică?
O Dunăre care, dintotdeauna, nu a fost doar apă curgătoare, ci un ansamblu viu, dinamic – schimbător cu fiecare anotimp. Intervențiile de sistematizare (îndiguiri, drenări, canale) au redus suprafața inundabilă cu peste 80 % și au rupt legătura vitală dintre fluviu și teren. Detaliile din hărțile de acum aproape 200 de ani sunt imediate: brațe dispărute, bălți înlocuite de ogoare, un peisaj conținând viață în fiecare colțișor umed.
Omul, marele inginer: cum am „domesticit” fluviul
Începând cu mijlocul secolului al XIX‑lea, Dunărea a fost supusă unui amplu proces de „sistematizare”: un șir de lucrări de îndiguire, drenări și canalizări realizate pentru a ușura navigația, a proteja terenurile de inundații și a extinde suprafața agricolă. Iată cum s-a schimbat pentru totdeauna:
Îndiguiri pe luncile fluviului
În prima jumătate a secolului XIX, autorități — Imperiul Austro‑Ungar în special — au construit diguri pe malurile Dunării, reducând zonele inundabile. Până în prezent, doar ~19 % din lunca originală a rămas conectată la fluxul natural, o scădere de peste 80 % comparativ cu începutul secolului XIX.
În Austria, sistematizarea din Viena (1870–1875) a înlocuit un peisaj umed de 8 km lățime cu un canal principal stabil de 280 m, conservând câteva ramificații doar ca brațe stagnante.
Canalizare și baraje: „fluviul îmblânzit”
Canalizarea brațelor Dunării în Delta, precum brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, a redus lungimea Sulinei de la 92 la 64 km și a dublat viteza curgerii, în principal pentru navigație. Pe tronsonul principal al fluviului, construcția hidrocentralelor și îndiguirilor au decuplat ecosistemele naturale de canalul principal, diminuând volumul și frecvența inundațiilor naturale.
Drenarea luncilor pentru agricultură
După ce digurile au blocat apele naturale, autoritățile au drenat lunci întinse pentru transformarea în terenuri agricole — un trend care a continuat intens până în perioada comunistă. Studiile arată că din 42.000 km² de lunci conectate inundabile la începutul sec. XIX, au rămas doar 8.000 km² (19 %).
Costul lucrărilor de sistematizare
Doar în regiunea Machland (Austria Inferioară), sistematizarea a costat 220.000 guldeni pe kilometru în secolul XIX, dublu față de construcția unei linii de cale ferată. Pe întreg cursul Dunării, s-au pierdut între 15.000 și 20.000 km² de lunci de la mijlocul secolului XIX.
Dunărea pe care o vedem azi — albie îngustă, maluri abrupte și lipsă de lunci — nu este doar influențată de seceta actuală, ci este și rezultatul unei emblematice „confiscări umane”. Fluviul a fost regândit, canalizat, restrâns și „domesticit” prin metri cubi de beton, diguri și canale — transformări care acum amplifică seceta și vulnerabilitatea sa hidrologică.
Seceta de azi vs. Dunărea sistematizată: care e adevăratul pericol?
În zorii unei veri tot mai toride (temperaturi de peste 35 °C și ploi aproape absente), Dunărea de astăzi își arată vulnerabilitatea – nu mai este doar victima unui val de arșiță, ci și a istoriei sale alterate de mâna omului.
Climatul reașezat de planeta încălzită
În ultimele decenii, secetele mai lungi și mai intense au devenit normă. Studiile vorbesc clar: schimbările climatice reduc debitul Dunării în lunile de vară, în timp ce cresc riscul de inundații în restul anului. La polul opus, altitudini mai joase ale apelor subterane și evaporare rapidă întăresc senzația că fluviul s-a micșorat pe toate palierele: volum, lățime, adâncime.
Dunărea „controlată” își pierde rezerva de apă
Zonele inundabile – luncile încă circulate de ape – au fost transformate în teren arabil sau drenate complet. Drept efect, fluviul nu are de unde să-și reumple debitul în perioade de secetă. Natural, luncile absorb surplus de apă în primăvara ploioasă și o eliberează lent în vară – însă când sunt lipsite de legătură cu fluviul, ele devin un depozit gol. Lipsa lor aprofundează pragul sub care nivelul apei devine periculos pentru viața în ape.
Ecosisteme lăsate fără coloană vertebrală
WWF atrage atenția: refacerea zonelor umede și reconectarea canalelor laterale nu sunt doar idei abstracte — sunt soluții concrete. În perioada 2014–2025, parteneriatul „Împreună pentru Dunăre” a reconectat peste 130 km de canale și a revigorat aproape 1 800 ha de zonă umedă. Eficiența este vizibilă: zone atent refăcute acționează ca niște „pompieri naturali” – absorb excesul de apă acum, oferă debit în criză și temperează creșterile bruște.
Din laborator și birou – la malul fluviului
Instituția Națională de Cercetare–Dezvoltare Delta Dunării din Tulcea (DDNI) e în prima linie a acestui demers. O serie de proiecte vizează consolidarea rezilienței ecosistemelor în fața secetelor, printr-o abordare integrată – de la conservare la adaptare activă. Pe de altă parte, Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) dezvoltă studii de adaptare la schimbările climatice și planuri pentru asigurarea unui debit ecologic – esențial pentru biodiversitate și navigație.
Fară aceste refaceri, transportul pe apă devine subversiv: porturile necesită dragaje frecvente, costurile cresc, iar cargo-urile rulează la o capacitate redusă. Și mai grav – pragurile de siguranță pentru animale și oameni care interacționează cu fluviul devin instabile, iar riscul unor gaduri neașteptate (inundații sau blocaje) crește alarmant.
Epavele scoase la iveală de ape: ce ne spun despre trecut
Când nivelul Dunării atinge cote excepțional de mici, malul fluviului pare că se deschide într-o galerie a memoriei: apar vechi epave, structuri metalice uscate, dar grele de istorie. La Prahovo, în Serbia, seceta din vara recentă a dezvăluit epave ale unor nave germane scufundate de naziști în 1944, când se retrăgeau din faţa sovieticilor. Unele sunt încărcate cu explozivi, prezintă turete și punți de comandă intacte – iar apariția lor expune pericole-martor din trecutul recent al Europei.
Fotografii și reportaje Reuters arată că doar în apropierea Prahovo au fost puse în lumină zeci de epave, unele încă împânzite de muniție – și care pun în continuare probleme navigației, înăsprind șantierele de dragaj și implicând costuri ridicate pentru siguranță și eliminarea munițiilor.
Seceta ca oglindă a istoriei care nu doarme
În Budapesta și România, nivelul sub 1.2 m raportat la indicatori standard sunt consideraţi praguri critice – când apare riscul ca epave și structuri subacvatice să fie dezvelite. În Budapesta, în vara actuală, nivelul a coborât la puțin peste 1.17 m, apropiindu-se de minimul din 2018: 0.4 m – o raritate istorică. La modul concret, tot ceea ce se scoate la suprafață reprezintă vestigii ale trecutului – munți de fier și oțel care spun povestea: razboi, industrie, securitate, dar și idei despre navigație și controlul fluviului.
