VIDEO - Bărbatul care amenința că se aruncă de pe un bloc din Timișoara a fost convins să coboare de pe acoperiș. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie

Un bărbat din Timișoara a amenințat, timp de patru ore, că se aruncă de pe bloc. Gestul bărbatului ar veni după o ceartă cu soția și a problemelor financiare de la firma de construcții pe care o deține.

UPDATE: După patru ore de negocieri, bărbatul a renunțat și a coborât de pe acoperiș. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Eduard Pamfil din Timișoara. 

La orele 21:30, bărbatul în vârstă de 33 de ani încă era urcat pe acoperișul blocului de patru etaje și nu părea că ar vrea să renunțe la gândurile negre sau să înceapă să coopereze cu salvatorii, potrivit Opiniatimisoarei.ro. 

Momente de panică in Timișoara, în zona Circumvalatiunii în această seară. Un bărbat care se afla pe acoperișul unui bloc, de pe strada Traian Novac, amenință că se va arunca.

Bărbatul are 33 de ani. 

Bărbatul plânge, are momente de furie și se afla pe marginea acoperișului blocului de patru etaje, cu picioarele în afară.

Traficul din zonă este restricționat. Pompierii de la ambele detașamente sunt prezenți la locul incidentului cu autoscara mecanică. Totul ar fi pornit de la o ceartă cu soția. De când s-a urcat pe bloc bărbatul fie plânge, fie este nervos și vorbește la telefon sau are momente când trântește telefonul. 

Citește și: VIDEO- Un bloc de locuințe din Cluj va fi demolat astăzi/ Clădirea ar fi construită ilegal. Locatarii sunt în culmea disperării

No ad for you

În zonă traficul se desfășoară cu dificultate. Mai mulți oameni au ieșit în stradă pentru a vedea ce se întâmplă.

Ce au transmis reprezentanții poliției?

„La locul evenimentului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 1 și 2 de Pompieri Timișoara: 2 perne de salvare, 1 autospecială de lucru cu apa si spumă, 1 autoscara mecanică S42, 2 ambulanțe SMURD tip B cu 13 pompieri.


La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că un bărbat, care se deplasa pe marginea acoperișului blocului, amenința că se aruncă în gol.

Echipajele au acționat pentru amplasarea pernelor de salvare. Intervenția este in dinamică”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

Citește și: FOTO/VIDEO- 9 oameni au murit, în Mexic, după ce acoperișul unei biserici s-a prăbușit în timpul unei slujbe. Alți zeci sunt dați dispăruți


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri