O crimă șocantă s-a petrecut în Marghita, Bihor. Un bărbat și-a ucis vecinul și câinele acestuia prin strangulare, i-a furat banii și o tricicletă, apoi a mers să joace la păcănele.
Un caz macabru se desfășoară în municipiul Marghita, din județul Bihor. Un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a ucis vecinul, dar și câinele acestuia, i-a furat 700 de lei, după care a mers la păcănele. Când banii i s-au terminat, bărbatul s-ar fi întors în casa victimei, de unde a furat o tricicletă.
A ucis un bărbat pentru bani de păcănele
Cele două crime șocante s-au petrecut în noaptea de 6 noiembrie a anului în curs.
După crimele cu sânge rece, bărbatul a furat de victima sa 700 de lei, după care s-a dus în oraș, să joace la păcănele. Acesta ar fi pierdut banii, iar la primele ore ale zilei de 7 noiembrie, s-a întors la casa victimei de unde a furat o tricicletă. Bunul furat a fost vândut fratelui său, pentru suma de 1.000 de lei.
„În seara zilei de 06.11.2024,
În momentele imediat următoare uciderii victimei B.S. şi a câinelui (în jurul orei 23.00, pe timp de noapte), inculpatul V.Z. a sustras din borseta victimei, aflată pe clanţa uşii de acces în dormitor, suma de 700 de lei, după care a părăsit locuinţa victimei, deplasându-se la sala de jocuri de noroc din centul oraşului Marghita, unde a jucat întreaga sumă de 700 lei la aparatele de jocuri de noroc, pierzând toţi banii, stând acolo 2-3 ore. Ulterior, în aceeaşi noapte (07.11.2024), în jurul orei 04.00, inculpatul V.Z. s-a întors la locuinţa victimei, purtând o mască pe faţă, iar din curtea locuinţei a sustras o tricicletă electrică care aparţinea victimei, pe care ulterior a vândut-o fratelui său M.Ş., cu suma de 1000 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Potrivit informațiilor transmise de sursa citată anterior, bărbatul ar fi cunoscut pentru problemele anterioare avute cu legea. În prezent, acesta a fost arestat pentru 30 de zile și este acuzat de comiterea infracțiunilor de omor, furt calificat în formă continuată și uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.