Vești bune despre noul acord de pace negociat de Ucraina și SUA la Geneva. Zelenski ar putea merge din nou la Casa Albă

Vești bune despre acordul de pace negociat de Ucraina și SUA la Geneva

(Sursa foto: X.com)

S-au făcut pași importanți, în weekend, în Elveția, pentru acceptarea de către Ucraina a planului de pace propus de SUA, după consultarea cu Moscova. Negocierile americano-ucrainene au actualizat condițiile pentru o "pace justă și durabilă".

Statele Unite și Ucraina au elaborat un "cadru de pace actualizat și rafinat" pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în urma discuțiilor purtate duminică la Geneva, conform unui comunicat comun al Kievului și Washingtonului.

Ambele părți au convenit să continue să lucreze intens la propunerea comună în zilele următoare și să rămână în strânsă coordonare cu partenerii europeni.

"Deciziile finale din acest cadru vor fi luate de președinții Ucrainei și Statelor Unite", se adaugă în comunicat.

Zelenski, o nouă vizită la Casa Albă?

Oficialii americani și ucraineni au discutat inclusiv posibilitatea unei noi vizite a președintelui Volodimir Zelenski în SUA, săptămâna aceasta, ca parte a eforturilor președintelui Trump de a obține un acord privind Ucraina până de Ziua Recunoștinței (27 noiembrie), potrivit CBS News.

Vizita lui Zelenski va depinde de rezultatul negocierilor de pace de la Geneva, au declarat oficialii americani.

No ad for you

Donald Trump a descris termenul limită ca fiind flexibil și le-a declarat reporterilor, sâmbătă, că planul "nu este propunerea mea finală”. Potrivit unor senatori democrați, Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, ar fi recunoscut că primul draft al planului de pace era redactat de la Moscova.

Marco Rubio a lăudat progresele realizate în negocierea de duminică

Într-o conferință de presă de la Geneva, Marco Rubio a lăudat progresele înregistrate în discuțiile cu un grup de oficiali europeni și ucraineni, dar a spus că va trebui depusă mai multă muncă.

Discuțiile de la Geneva au fost descrise ca fiind "constructive, concentrate și respectuoase", demonstrând "progrese semnificative către alinierea pozițiilor și identificarea pașilor următori clari".

"Ambele părți au convenit că au avut consultări extrem de productive", se arată în comunicatul SUA-Ucraina.

Mesajul lui Zelenski vine după ce Donald Trump a scris pe rețeaua sa de socializare că administrația de la Kiev "nu arată recunoștință" pentru efortul SUA de a opri războiul declanșat de Rusia. 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri