Vești bune: Se vor aloca bani pentru domeniul Sănătății. Fondurile alocate vor crește
Premierul României, Ludovic Orban, a vorbit despre rectificarea bugetară după participarea la „Topul naţional al firmelor private din România”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

In articol:
- Ludovic Orban a dat asigurări că vor exista majorări de fonduri pe domeniul Sănătății
- Orban a declarat faptul că se vor aloca resurse importante pentru programe de susținere a companiilor
Ludovic Orban a dat asigurări că vor exista majorări de fonduri pe domeniul Sănătății
„La ora actuală, analizăm solicitările fiecărui ordonator principal de credite, pe domeniul Sănătăţii va fi o creştere, cu siguranţă. De altfel, noi am şi făcut, deja, o reașezare în domeniul Sănătăţii, printr-o realocare a unor fonduri în valoare de 570 de milioane.
Va exista o creştere, nu vă pot comunica cifra cu care creşte bugetul, dar va creşte bugetul Sănătăţii, atât pentru programe, cât şi pentru cheltuielile provocate de pandemie, cât şi pentru alte categorii de cheltuieli. De asemenea, vor creşte un pic cheltuielile pe investiţii, atât pe Ministerul Transporturilor, cât şi pe Ministerul Dezvoltării”, a răspuns premierul.
Premierul a răspuns acuzațiilor lansate de PSD, conform cărora liberalii pregătesc creșterea taxelor și impozitelor după alegeri. „În primul rând, vom încerca să utilizăm toate resursele financiare care vor fi la dispoziția României, în special cele din fonduri europene, din cadrul bugetului Uniunii Europene 2021-2027, dar și din cadrul planului național de recuperare, de redresare.
Citeste si: Orban: „Am depăşit 50.000 de teste capacitate de testare”
Citeste si: Ludovic Orban: "Obiectivul nostru trebuie să fie să stopăm cu orice preţ creşterea numărului de cazuri"
Orban a declarat faptul că se vor aloca resurse importante pentru programe de susținere a companiilor
Vom aloca resurse importante pentru programe de susținere a companiilor: de la susținerea internaționalizării, susținerea digitalizării, susținerea accesului la piață, dezvoltarea – de exemplu, un premiu a fost acordat unui președinte de asociație care a propus, și noi am şi inclus deja în program, crearea de depozite regionale care să poată să permită preluarea produselor românești și distribuția lor într-un mod inteligent către piață, accesul la piață a produselor românești. Adică sunt foarte multe proiecte, programe.
Deci, asigurarea resurselor financiare e cea mai importantă pentru toate aceste programe. În ceea ce privește fiscalitatea, o spun din capul locului că nu vom crește taxe și impozite. O mai spun o dată, pentru că văd lansate, o dată la două zile apare câte o năzdrăvănie care este preluată fără să aibă niciun fel de legătură. Susţinem categoric cota unică de impozitare şi nu vom majora taxe și impozite”, a declarat Ludovic Orban.
Sursa: Capital