VIDEO Deputatul PSD Răzvan Iulian Ciortea, în fața Curții Supreme pentru acuzații de fals și abuz în serviciu

Deputatul PSD Răzvan Iulian Ciortea se află în centrul unui scandal care a ajuns până la Curtea Supremă, fiind acuzat de fals intelectual, fals în declarații și participație improprie la abuz în serviciu. Problemele legale ale politicianului au început în perioada în care acesta era subprefect al județului Cluj.

Anchetatorii susțin că Răzvan Iulian Ciortea a fost surprins de radar conducând cu o viteză de 164 km/h pe autostrada A10, unde limita maximă era de 100 km/h. În urma acestui incident, Ciortea ar fi încercat să evite amenda susținând că la volan se afla o altă persoană, declarație care este contestată de procurori.

În fața magistraților, politicianul a evitat să confirme dacă el era la volan în momentul depășirii vitezei legale, afirmând că „dreptatea e întotdeauna la Înalta Curte, acolo unde ne judecăm”.

Răzvan Iulian Ciortea a devenit cunoscut publicului nu prin proiecte politice, ci prin luxul pe care îl afișează. Deputatul și-a exprimat deschis dorința de a conduce un bolid de peste 100.000 de euro, menționând un BMW XM, al cărui preț se ridică la aproximativ 150.000 de euro.

În toamna anului trecut, când a izbucnit scandalul, Ciortea susținea că a achiziționat mașina în rate prin firma unui prieten, estimând suma la circa 100.000

No ad for you
– 110.000 de euro, cu o rată anuală de aproximativ 30.000 de euro.

Înainte de a intra în politică, Ciortea a fost polițist local în Turda între 2006 și 2011, după care a lucrat în firmele familiei. În 2020 a devenit consilier local, iar între 2022 și 2024 a ocupat funcția de subprefect al județului Cluj. De asemenea, a fost senator pentru o scurtă perioadă, iar din decembrie 2024 este deputat PSD.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri