În timp ce autoritățile anunță ca bugetul dă semne de stabilizare după aplicarea măsurilor de austeritate, oamenii abia mai știu de unde să mai strângă cureaua. Creșterile de prețuri au dat peste cap orice calcule, iar traiul de pe o zi pe alta devine grijă tot mai mare. Apare - în acest context - conceptul de inflație personală, care bate orice statistici oficiale.
Inflația personală poate fi explicată simplu. Pentru cineva cu venituri mici e la fel ca arșița pe care o resimțim vara, când termometrele arată 40 de grade, iar noi ne perpelim ca la aproape 50. Prin comparație, inflația pe hârtie este 9,8%, iar în buzunarele românilor se resimte mai mult de atât.
Mulți români sunt nevoiți să renunțe la ieșiri la restaurante, vacanțe sau chiar la hobby-uri personale, cum ar fi fumatul, pentru a face față scumpirilor.
„Am mai renunțat... una din două! Vreau să zic..... ce să facem? Se pare că din ianuarie se anunță din ce în ce mai bine!”, a spus un român.
Doamne face haz de necaz. Altora nici de asta nu le mai arde.
„Fără ajutorul copiilor nu putem... am și medicamente!”, a spus un român.
În plus, facturile sunt mari, impozitele urmează să crească și ele... Pe bună dreptate că omul de rând... e revoltat!
În timp ce realitatea din magazine arată neajunsuri și cumpătare, ministrul Finanțelor spune că măsurile de austeritate luate de guvern au fost necesare pentru a resuscita bugetul țării.
Aceste masuri sunt eficiente, iar execuția din luna octombrie arată asta(...) Creșterea TVA-ului e un rău necesar, la momentul respectiv a fost un rău necesar ca să putem să menținem stabilitatea, a declarat ministrul Finanțelor.
Și premierul Ilie Bolojan spune că măsurile luate sunt de bun augur, asta pentru că România a primit un semnal important de la Comisia Europeană, care nu va propune suspendarea fondurilor
Potrivit oficialului, deficitul bugetar a scăzut, suma colectată din TVA a crescut, iar cheltuielile bugetare s-au redus. Deși creșterea TVA-urilor este percepută ca un „rău necesar”, aceasta a fost considerată esențială pentru menținerea stabilității economice.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că măsurile luate sunt de bun augur, mai ales în contextul în care România a primit un semnal pozitiv din partea Comisiei Europene, care nu va propune suspendarea fondurilor europene. Aceasta reprezintă o veste bună pentru țară, însă pentru cetățeanul de rând, provocările financiare continuă să fie o realitate dureroasă.
Astfel, în timp ce cifrele oficiale indică o redresare economică, românii simt pe pielea lor o inflație mult mai acută, iar lupta pentru un trai decent rămâne o provocare zilnică.