This browser does not support the video element.
Cristian Popescu Piedone, implicat într-un dosar de corupție și proaspăt demis de la ANPC, a fost filmat alături de soția sa în fața casei. Rămas fără loc de muncă, pare că s-a apucat de treburi casnice.
Scandalul e în toi, acuzațiile curg, stenogramele au explodat în spațiul public, iar Cristian Popescu Piedone este iar în mijlocul atenției. Doar că, între două titluri de știri incendiare, viața merge mai departe. În exclusivitate, o echipă Știrile Kanal D l-a surprins pe fostul șef ANPC într-un moment neașteptat de liniște: alături de soția sa, în fața casei, ducând împreună gunoiul.
Îmbrăcat lejer, în pantaloni scurți și tricou, cu o atitudine calmă, Piedone a ieșit din curtea casei alături de partenera sa, vizibil implicată și ea în activitățile casnice.
„Sunt om”, spune Piedone. Și scenele surprinse par să-l confirme
După ce în spațiul public au apărut stenogramele unor discuții intime cu soția, în care aceasta îi reproșează consumul de alcool și presupuse relații extraconjugale, Piedone a reacționat cu un mesaj emoționant: „Sunt acuzat că... sunt om.”
Iar imaginile par să întărească acest mesaj. În ciuda presiunii publice și a suspiciunilor din dosar, familia pare unită, la fel ca în oricare altă zi.
Ancheta este în desfășurare, iar numele lui Cristian Popescu Piedone continuă să apară în prim-plan. Între timp, imaginile din fața casei sale oferă o altă ipostază: una în care, cel puțin pentru câteva minute, rolul de „inculpat într-un dosar DNA” este înlocuit de cel de soț implicat în viața de zi cu zi.
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în plan juridic, dar până atunci, fiecare apariție publică, chiar și una atât de banală precum dusul gunoiului, contribuie la imaginea sa, care acum se află sub lupa opiniei publice. În mijlocul scandalului, Piedone pare să își joace toate rolurile: politician anchetat, cap de familie și, așa cum spune chiar el în postarea de astăzi de pe Facebook, „om”.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat deschiderea unei anchete după ce în presă au apărut interceptări telefonice dintre fostul primar Cristian Popescu-Piedone și soția sa. Discuțiile, pline de jigniri și tensiuni, fac parte din dosarul de corupție instrumentat de DNA, însă au fost făcute publice fără o explicație oficială. Într-o declarație pentru Știrile Kanal D, ministrul Marinescu a precizat că a solicitat Inspecției Judiciare și DNA să efectueze verificări pentru a stabili dacă există vreo răspundere disciplinară în sistemul judiciar privind scurgerea acestor informații. „Am solicitat Inspecției Judiciare și, de asemenea, Direcției Naționale Anticorupție, să efectueze verificări pentru a se asigura că nu există fapte de eventuală răspundere disciplinară din partea sistemului judiciar.”, a declarat ministrul.
Pe de altă parte, procurorul șef al DNA, Marius Voineac, a negat orice implicare a instituției în divulgarea convorbirilor private. El a explicat că interceptările au fost incluse în dosar pentru a demonstra că Piedone folosea frecvent telefonul șoferului său atât în scopuri profesionale, cât și personale, justificând astfel prezența discuțiilor private în materialul probatoriu. ”Prezența unor discuții private în materialul probatoriu a fost justificată din punct de vedere legal de către procurorul de caz de intenția dea demonstra că domul Popescu Piedone folosea în mod frecvent telefonul șoferului său atât pentru convorbiri probesionale, cât și personale.”