Când părinții îi reproșează copilului sacrificiile făcute pentru creșterea și educația lui, cel mic ajunge să se simtă ca un „produs” al dorințelor adulților.
Una dintre cele mai grele poveri pe care un copil le poate purta nu este lipsa, ci datoria necerută. Deși mulți părinți își cresc copiii cu dragoste, există un segment care însoțește eforturile de creștere cu reproșuri legate de sacrificiile făcute. Această atitudine poate avea efecte profunde și negative asupra dezvoltării emoționale a copilului, avertizează psihologul Cristian Andrei.
Citește și: VIDEO Afecțiuni cardiovasculare provocate de stres
Psihologul explică faptul că atunci când părinții îi reproșează copilului sacrificiile făcute pentru creșterea și educația lui, copilul ajunge să se simtă ca un „produs” al dorințelor părinților, nu ca o ființă iubită necondiționat. „Îți dai seama că părintele nu te iubește în momentul în care vorbește doar despre beneficiile lui”, spune specialistul. Astfel, sacrificiul, care ar trebui să fie un act de iubire, devine o tranzacție, iar relația părinte-copil se deteriorează.
Copilul care primește astfel de reproșuri dezvoltă o mare deziluzie. El credea că sacrificiile părinților sunt făcute din iubire, dar descoperă că acestea sunt condiționate și centrate pe nevoile părintelui. „Copilul îți dă ce ai dat și tu. Dacă tu ai dat copilului tău egoism, el îți va da egoism. Dacă ai dat copilului tău agresiune, el îți va da agresiune mai târziu”, avertizează psihologul.
Citește și: VIDEO „Așa gândesc unele persoane”. Cum se nasc iubirile de o vară
Cristian Andrei subliniază existența a două tipuri de sacrificii: unul autentic, care implică renunțarea la ceva ce îți place pentru binele copilului, și unul formal, făcut din obligație, care poate fi rece și lipsit de emoție. Părinții care fac sacrificii din a doua categorie pot simți o pierdere și resentimente, ceea ce se reflectă în modul în care comunică cu copiii lor.
Sursa foto: Shutterstock.
Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.
Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.
