Viorica Dăncilă, umilită: "Trebuia s-o aleagă pe coafată, vopsită, parfumată, altfel tușea"
Stelian Tănase a analizat Congresul PSD din weekend. El a umilit-o pe Viorica Dăncilă, cea care a fost aleasă preşedinte PSD.
"Am asistat ieri cu totii la inca un episod de serialul „Agonia PSD”. Congresul de ieri a fost ca o ședină de partid banală la o filială din provincie. Toată șmecheria a fost organizată ca să ii facă hatîrul lui VV Dăncilă ca sa nu-si dea cumva demisia din functia de premier, cum a amenințat și să arunce dracu partidul în haos. Trebuia așadar ca delegații s-o aleagă pe coafată, vopsită, parfumată, președinte plin al PSD.
S-a dat ordin pe unitate și din țară au fost aduși 4000 delegați să umple Sala Palatului, cu consemn – voturile merg spre VV Dăncilă. E văzută de baroni ca singura soluție de a salva azi partidul. Comedia ține pină în noiembrie la alegerile prezidențiale cînd PSD va suferi un alt eșec dur, iar V V Dancilă, în cadrul altui congres, va fi înlocuită cu altul cu o față comerciala, un naiv dispus să încaseze o cafteală soră cu moartea la alegerile locale
Ascultînd cuvîntările de ieri ai fi crezut că PSD vine după o mare victorie electorala. Altfel cum să explici tonul entuziast, increzător, auto-laudativ al VV Dancilă, Eugen Orlando Teodorovici (mereu incintat de el însuși ca un gigolo), Mihai Fifor (mereu tenebros ca Belphegor) și al altora care au ajuns la microfon.
M-am convins incă o dată că pesedistii traiesc intr-o bulă, că sunt rupți de realitate.
Falsitatea acestui congres desfășurat într-o realitate paralelă este trăsătura definitorie a lui. Teatru de bulevard in salopete proletare si straie folclorice, spectacol de propagandă de mare montare în stilul așa-zisului Festivalului Național Cîntarea României de pe vremea lui Ceaușescu. PSD nu a reușit să iasă nici in 2019 din acel trecut de glorii comuniste. Și nici măcar după înfringerea drastică suferită la 26 mai. PSD nu s-a trezit, e în plină reverie. Pare a fi intrat într-o agonie care nu se știe cind si cum se va sfirși", a scris Stelian Tănase, pe blog.