Rusia a anunţat luni că nu se mai consideră obligată să respecte moratoriul cu privire la desfăşurarea rachetelor nucleare cu rază scurtă şi medie de acţiune.
Anunțul vine la câteva zile după ce președintele american Donald Trump a ordonat mutarea a două submarine nucleare în "regiuni adecvate” ca răspuns la unele comentarii ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev cu privire la riscul unui război între adversarii nucleari ai Războiului Rece.
Dmitri Medvedev avertizează că "vor urma şi alte măsuri"
Ministerul rus al Afacerilor Externe a anunţat luni seara că Moscova nu se mai consideră obligată să respecte moratoriul cu privire la desfăşurarea rachetelor nucleare cu rază scurtă şi medie de acţiune.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care recent a intrat într-o polemică acidă pe teme nucleare cu Donald Trump, a acuzat ţările NATO pentru abandonarea moratoriului şi a avertizat că "vor urma şi alte măsuri ca răspuns".
Potrivit agenției Anadolu, pactul din 1987 dintre SUA și URSS impunea celor două țări să elimine treptat și să renunțe definitiv la toate rachetele lor balistice și de croazieră nucleare și convenționale lansate de la sol, cu raze de acțiune cuprinse între 500 și 5.500
SUA, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump, s-a retras din tratat în 2019, invocând nerespectarea prevederilor din partea Rusiei, în timp ce Rusia a negat acuzațiile.
Dmitri Medvedev, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, a făcut noi amenințări: "Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei cu privire la retragerea din moratoriul asupra desfăşurării rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune este rezultatul politicii anti-ruse a ţărilor NATO”, a scris Medvedev pe X.
"Aceasta este o nouă realitate cu care toţi adversarii noştri vor trebui să se confrunte. Aşteptaţi-vă la măsuri suplimentare”, avertizează fostul preşedinte rus.