
1 din 2 | Raluca Turcan: În România avem cea mai mică pensie de aproximativ 800-900 de lei şi avem pensii şi de 70.000 de lei. În momentul în care nu reduci inechităţile şi indexezi aşa cum este legea în vigoare, înseamnă că v

2 din 2 | Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2022. Cine primește 7.000 de lei în plus în fiecare lună
Ministerul Muncii are în plan o creștere cu doar 6 procente a pensiilor de la 1 ianuarie 2022, în condițiile în care scumpirile la energie, întreținere și alimente sunt mult mai mari decât această cifră.
Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marţi seară, că sistemul de pensii este ”zdruncinat” şi că Guvernul intenţionează să majoreze pensiile de la 1 ianuarie 2022 cu şase la sută. Potrivit News.ro, Turcan a mai spus că, până la finalul anului viitor, dosarele de pensii vor trece în sistem digital.
Citeste si: Raluca Turcan anunță creșterea alocațiilor cu 20% de la 1 ianuarie 2022
Raluca Turcan a mai declarat că pensiile vor fi indexate cu 6 la sută de la 1 ianuarie 2022, dar că sunt simulări de indexare până la 12 la sută .
”O pensie mică, de 800 de lei, dacă se face o indexare de 10 la sută îi creşte pensia cu 80 de lei. Dacă are 70.000 de lei, înseamnă o creştere de 7.000
Citeste si: Va crește vârsta de pensionare la femei. Este anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Ce corecții în sistemul de pensii vrea să opereze Ministerul Muncii
”În materie de pensii, sistemul este zdruncinat rău. O spun ca fiică de părinţi pensionari care văd şi ei inechitatea care există în momentul de faţă în sistemul de pensii şi anume că oameni cu pregătire similară, cu vechime egală, cu contribuţie egală au pensie diferită în funcţie de momentul în care au ieşit la pensie.
Lucrul acesta am început să îl pregătim pentru corectare. Am făcut o analiză, după care am pus pe masă nişte soluţii”, a declarat Raluca Turcan la Antena 3, marţi seară.
Potrivit ministrului Muncii, soluţiile ţintesc spre reducerea inechităţilor care există în sistemul public de pensii, spre ancorarea pensiilor în contributivitate, astfel încât sistemul să fie just.
Citeste si: VIDEO| Prețurile alimentelor ating recorduri absolute de la o lună la alta
Raluca Turcan a mai declarat că toate dosarele de pensii vor fi trecute în sistem digital, deoarece sistemul merge foarte greu. Este format din 5 milioane de dosare de pensii din care două treimi sunt în formate digitale greoaie şi o treime în format de dosar cu şină.
"Aceste dosare trebuie să intre într-o bază de date. Pentru lucrul acesta era legislaţie din 2019. Nimeni nu şi-a pus problema să digitalizeze.
Care este cea mai mare pensie din România
Ministrul Muncii a declarat, de asemenea, că cea mai mică pensie din România este de 800 de lei, iar cea mai mare de 70.000 de lei. La o creștere cu 6% începând din 1 ianuarie 2022, pensionarul de lux va primi 4.200 de lei în plus în fiecare lună.
”Până ce finalizăm acest proces rămâne în vigoare legea actuală şi pensiile se indexează. Unde este problema? Că în România avem cea mai mică pensie de aproximativ 800-900 de lei şi avem pensii şi de 70.000 de lei. În momentul în care nu reduci inechităţile şi indexezi aşa cum este legea în vigoare, înseamnă că vor creşte cu acelaşi procent şi pensiile mici şi pensiile mari”, a declarat Turcan.
Citeste si: Va crește vârsta de pensionare la femei. Este anunțul făcut de șeful Casei de Pensii
Prețuri mai mari la alimente
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, în septembrie, preţurile alimentelor erau mai mari cu 4,2% faţă de cele din septembrie 2020. Retailerii anunță un nou val de majorări cu până la 10 procente fix la produsele pe care cel mai des le punem pe masă.
Analiștii economici spun că majorările salariale au fost înghițite de prețurile mari și practic, nimeni nu a simțit o bunăstare financiară. „Practic creșterea salariilor din România a fost mâncată de inflație, ceea ce e foarte posibil să se întâmple și în 2022!”, a declarat Claudiu Vrînceanu, analist economic, pentru Știrile Kanal D.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.