1 din 5 | O stradă din Oltenița încă poartă numele tatălui lui Ion Iliescu, considerat un trădător de țară
2 din 5 | O stradă din Oltenița încă poartă numele tatălui lui Ion Iliescu, considerat un trădător de țară
3 din 5 | O stradă din Oltenița încă poartă numele tatălui lui Ion Iliescu, considerat un trădător de țară
4 din 5 | O stradă din Oltenița încă poartă numele tatălui lui Ion Iliescu, considerat un trădător de țară
5 din 5 | O stradă din Oltenița încă poartă numele tatălui lui Ion Iliescu, considerat un trădător de țară
Pe 5 august 2025 a decedat Ion Iliescu, fostul președinte al României. În contextul acestui eveniment, revine în memorie figura tatălui său, Alexandru Iliescu (născut Penu), care rămâne un personaj controversat al istoriei comuniste românești — și un nume acordat unei străzi din Oltenița, județul Călărași, fapt ce încă stârnește dispute.
Ion Iliescu, primul președinte postdecembrist al României, a murit pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. Figura sa rămâne una profund polarizantă în conștiința publică – pentru unii, simbol al tranziției pașnice, pentru alții, responsabil moral al represiunii din iunie 1990 și al consolidării unei noi oligarhii sub masca democrației.
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani
Deși opinia publică a fost puternic marcată de decizia autorităților de a organiza funeralii oficiale, un alt detaliu a reaprins discuțiile despre trecutul familiei Iliescu: strada Alexandru Iliescu din Oltenița, care poartă și astăzi numele tatălui fostului președinte – o decizie luată în timpul primului său mandat și considerată de mulți drept un abuz de putere și o insultă la adresa memoriei
În contextul dispariției lui Ion Iliescu, ne întoarcem la figura tatălui său, Alexandru Iliescu, fost activist comunist ilegalist, participant la Congresul al V-lea al P.C.d.R. organizat la Moscova și semnatar al uneia dintre cele mai radicale rezoluții antiromânești din perioada interbelică.
Prezența numelui său pe o arteră a orașului natal rămâne, la aproape 80 de ani distanță, un exemplu viu de cum istoria recentă a fost rescrisă în favoarea celor aflați la putere.
Cine a fost Alexandru Iliescu
Alexandru Iliescu, născut în 1901 în Oltenița, a fost un militant comunist activ în perioada interbelică, membru al Partidului Comunist din România (P.C.d.R.), formațiune aflată în ilegalitate după 1924. Numele său real era Alexandru Penu, dar ulterior l-a schimbat în „Iliescu”, conform unor surse istorice, în încercarea de a se desprinde de familia care îl renegase din cauza convingerilor politice.
În 1931, a plecat în Uniunea Sovietică, unde a participat la Congresul al V-lea al P.C.d.R., desfășurat în apropiere de Moscova, la Gorikovo. În cadrul congresului, Alexandru Iliescu a semnat, în calitate de secretar al Comitetului Central al partidului, o rezoluție redactată de revoluționarul maghiar Béla Kun.
Documentul acuza România că este un stat imperialist și opresiv, construit pe „ocuparea unor teritorii străine” precum Basarabia, Transilvania și Bucovina și că reprezintă un avanpost „contra Uniunii Sovietice”.
Acest document este citat în multiple lucrări de specialitate și este păstrat în Arhiva Istorică a Bibliotecii Academiei Române (cota Ab XIII-3):
„ România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine. Burghezia și moșierimea din România, înfăptuind propriile lor planuri imperialiste și îndeplinind, totodată, însărcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contra URSS, au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina și Banatul și supun unei asupriri naționale nemaipomenite și unei exploatări semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, ruși-ucraineni, bulgari, nemți, turci și alții. ”
Este un text radical, care susține deschis dezmembrarea României Mari și autodeterminarea etniilor conlocuitoare. Acesta este și motivul pentru care numele lui Alexandru Iliescu a rămas puternic asociat cu colaboraționismul prosovietic, iar statutul său de ilegalist nu a fost niciodată privit cu simpatie de majoritatea opiniei publice.
După revenirea în țară, a fost încarcerat pentru activitate comunistă. A petrecut ani întregi în lagărul de la Târgu Jiu, destinat deținuților politici, de unde a fost eliberat în august 1944, odată cu instaurarea guvernului pro-sovietic Petru Groza.
La scurt timp după eliberare, Alexandru Iliescu a murit subit, în 17 august 1945, într-un moment în care s-ar fi vorbit tot mai des despre numirea lui într-o funcție guvernamentală. Unii istorici au susținut că ar fi fost eliminat de rivalii politici din propriul partid – un scenariu care rămâne nedovedit, dar care circula intens în cercurile PCR postbelice, conform Adevarul.ro, dar această teză a fost reluată și după Revoluția din 1989.
Anunțul oficial al decesului
Moartea lui Alexandru Iliescu a fost anunțată public într-o manieră solemnă și vizibilă în presa vremii. În ziarul Universul – Capitala, ediția din august 1945, a fost publicat următorul text, sub semnătura familiei:
„Crunt lovită, familia în veci neconsolată anunță încetarea din viață a dragului și iubitului lor
ALEXANDRU ILIESCU
căzut la datorie în timpul ședinței de presă la Direcția Telecomunicații C.F.R., în seara zilei de 17 August 1945.
Tocmai după 1 an de la eliberarea sa din lagărul de deținuți politici de la Tg. Jiu, unde a fost ținut 4 ani.
Înmormântarea va avea loc în ziua de 19 August 1945, orele 15. Cortegiul va porni din Str. Fabrica de Chibrituri No. 1.”
monitoruloficial-1945-07-part2-1703455995-pages55-55.pdf
Anunțul confirmă clar faptul că Alexandru Iliescu se afla la București, activ în structurile tehnice ale statului (C.F.R.) și locuia în aceeași casă cu fiul său, Ion Iliescu, care avea la acel moment 15 ani.
Acest detaliu documentat contrazice parțial narațiunile publice repetate mai târziu de Ion Iliescu, potrivit cărora ar fi fost „abandonat” de părinți și crescut de alte rude sau tutori (conform propriilor sale declarații din interviuri din anii 1990 și 2000).
Dovezi de coabitare: cartelele de alimente și interviurile uitate
În ciuda frecventelor declarații făcute de Ion Iliescu în anii ’90 sau mai târziu – potrivit cărora ar fi fost abandonat de ambii părinți, lucrurile par să nu fi stat mereu așa. Mai precis, în Monitorul Oficial – Partea a II-a, nr. 147, din 8 iulie 1945, cu doar o lună înainte de decesul tatălui său, apare o mențiune clară despre Ion Iliescu și familia sa, în contextul emiterii cartelelor de alimente:
„Ion Iliescu din București: cartelele de alimente:
Nr. 456.808 din 1944, pe numele subsemnatului;
Nr. 456.813, pe numele Aristide Iliescu;
Nr. 456.814, pe numele Alexandru Iliescu, eliberate de Circ. 14 poliție București.”
Ce demonstrează acest document? Cei trei locuiau la aceeași adresă, fiind înregistrați împreună la poliție pentru a primi cartele alimentare – un drept acordat doar celor aflați în gospodărie comună. Ion Iliescu avea 15 ani la acel moment, iar tatăl său era în viață și aparent implicat în activitate profesională (C.F.R.), conform anunțului funerar. Numele „Aristide Iliescu” – apărut în același context – rămâne o prezență misterioasă, posibil o rudă apropiată, un frate mai mare, ori chiar un nume de acoperire folosit în perioada ilegalistă.
universul-1945-08-capitala-1659504512-pages88-88.pdf
Iliescu despre începuturile căsniciei
Ani mai târziu, într-un interviu acordat presei, Ion Iliescu a povestit cum s-a căsătorit cu Nina Iliescu în anul 1951, pe când avea 21 de ani. A menționat că a locuit o vreme în apartamentul „de la CFR”, la Gara Filaret. Practic, în aceeasi casă unde trăise și cu tatăl său, pe strada Fabrica de Chibrituri.
Această declarație, coroborată cu documentele și anunțul decesului tatălui, contrazice cel puțin parțial povestea „copilului abandonat” și crescut de alte rude. Realitatea este că Ion Iliescu a crescut într-un mediu ideologic comunist radical, în aceeași casă cu tatăl său – activist ilegalist, eliberat din lagăr și reintegrat în structurile noului stat, chiar și pentru scurt timp.
Deși era un adolescent de 15 ani în momentul decesului tatălui, Ion Iliescu avusese deja contact cu Partidul Comunist. În 1944 era deja membru în Uniunea Tineretului Comunist. În 1949, Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București.
În 1953 intră oficial în Partidul Comunist Român, iar trei ani mai târziu a fost avansat ca secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist.
A studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar partidul l-a trimis, mai apoi, în Rusia, unde a absolvit Institutul Energetic al Universității din Moscova.
Strada Alexandru Iliescu din Oltenița
În orașul Oltenița, acolo unde s-a născut activistul comunist Alexandru Iliescu, una dintre artere poartă și astăzi numele său. Strada Alexandru Iliescu este amplasată în zona centrală a orașului, între Spitalul Municipal Oltenița și Parcul Mare. Nu este o alee laterală sau un colț uitat de urbanism, ci o arteră vizibilă. Anterior s-ar fi numit „Constantin Alimăneșteanu” și „23 Aprilie 1877”.
În present, pentru mulți oltenițeni, numele acestei străzi nu mai trezește decât o resemnare tăcută. Dar în anii ’90, după căderea regimului comunist, decizia de a denumi această stradă în memoria lui Alexandru Iliescu a provocat un val de controverse, la nivel local.
Multe voci acuzau faptul că alegerea nu a venit din dorința comunității, ci ca urmare a presiunii exercitate de fiul său, Ion Iliescu, aflat atunci în primul său mandat de președinte al României.
Încă nu a fost prezentat public vreun document oficial care să arate că Ion Iliescu a cerut în mod direct redenumirea străzii. Dar, în absența unei consultări publice și într-un context politic dominat de FSN, mulți au perceput această măsură ca pe un gest de cult al personalității, impus de sus în jos, conform relatărilor din presa din acea perioadă.
Controversa nu se oprește aici. Ce este și mai greu de înțeles pentru locuitorii orașului este faptul că, după retragerea lui Ion Iliescu din viața politică, numele străzii a rămas neschimbat. Nicio administrație locală nu a avut curajul sau voința să revină asupra deciziei, deși trecutul lui Alexandru Iliescu a fost adus în atenție de istorici și jurnaliști ca fiind explicit antinațional, prin semnătura sa pe rezoluția de la Congresul din 1931. Astfel, numele străzii rămâne în folclorul urban din Oltenița una dintre moștenirile fostului președinte Ion Iliescu.
