Femeie de 38 de ani, arestată după ce poliția a descoperit 3 copii fără viață în "casa groazei"

1 din 4 | Jessica Mauthe, caz șocant în Pensylvannia

(Sursa foto: X.com)

2 din 4 | Femeie de 38 de ani, arestată după ce poliția a descoperit 3 copii fără viață în "casa groazei"

3 din 4 | Femeie de 38 de ani, arestată după ce poliția a descoperit 3 copii fără viață în "casa groazei"

4 din 4 | Femeie de 38 de ani, arestată după ce poliția a descoperit 3 copii fără viață în "casa groazei"

O femeie de 38 de ani din orașul american Cadogan Township, statul Pennsylvania, se confruntă cu acuzații grave după ce patru bebeluși morți au fost găsiți în casa ei.

Conform unei plângeri penale din comitatul Armstrong, Jessica Mauthe ar fi declarat poliției că, în timp ce locuia într-o casă din Cadogan Township, a născut de trei ori, informează CBS News.

Mărturia din dosar este cutremurătoare: femeia le-a recunoscut anchetatorilor că, de fiecare dată când a născut, i-a înfășurat pe bebeluși în prosoape, i-a pus în saci și le-a ascuns cadavrele.

Poliția statală a comunicat presei că a fost chemată pe data de 13 septembrie într-un caz de pruncucidere, după ce un bebeluș mort a fost găsit într-o casă goală.

Ofițerii au declarat că proprietarul casei le-a spus că Jessica Mauthe a fost evacuată, iar în timp ce făcea curățenie, proprietarul a găsit o pungă de gunoi într-un dulap cu un miros neplăcut.

Medicul legist a fost chemat și a confirmat că înăuntru se afla un bebeluș mort, se arată în plângerea penală.

No ad for you

Cadavrele au fost ascunse în podul casei

În timp ce poliția a continuat ancheta, agenții șerifului au găsit două genți de mână în pod, fiecare cu bebeluși morți înăuntru.

Când poliția a interogat-o pe Mauthe, aceasta le-ar fi spus că a născut primul copil cu aproximativ un an în urmă, în baia ei, în timp ce stătea pe toaletă.

Femeia a mărturisit că a luat copilul din toaletă și l-a înfășurat în prosoape "până când a încetat să mai scoată zgomote”. Apoi l-a pus în dulap.

Suspecta de pruncucidere ar fi născut încă doi bebeluși în timp ce locuia în casă și a recunoscut că le-a pus cadavrele în pod.

"Este ceva malefic"

Presa locală a relatat că Mauthe mai are doi copii, în vârstă de 6 și 8 ani.

"Sunt dezgustată de ce am aflat. Sunt tristă pentru cei doi copii care au rămas în urmă, copiii în viață. Nu am cuvinte”, a spus o martoră care l-a ajutat pe proprietar cu curățenia după ce Mauthe a fost evacuată.

Un alt martor, Felix a locuit în apropiere de Mauthe ani de zile și a avut grijă de cei doi copii ai ei în numeroase ocazii. El a spus că nici măcar nu știa că Mauthe era însărcinată.

"Este o comunitate unită. Toată lumea are grijă unul de celălalt. Pe cei doi băieți ai ei, tot cartierul îi știe, toți aveau grijă de ei”, a spus Felix.

În timp ce anchetatorii caută un motiv, mulți se întreabă despre viitorul acestor doi copii.

"Este pur și simplu malefic”, spune un vecin din cartier.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri
Parteneri