Inca o amanare de la CCR privind Legea care interzice condamnatilor penal sa faca parte din Guvern

Curtea Constitutionala a decis din nou amanarea in privinta legii care interzice persoanelor condamnate penal sa detina functii in Guvern, potrivit News.ro. Este a patra oara cand CCR amana pronuntarea pe aceasta lege.

A.L., joi 27 aprilie 2017 , 13:25

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Curtea Constitutionala a mai dezbatut pe 7 martie, pe 21 martie si pe 4 aprilie sesizarea facuta de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal sa ocupe functii in Guvern. Sesizarea a fost facuta la inceputul lunii ianuarie de catre Victor Ciorbea, la o zi dupa ce Guvernul Grindeanu a depus juramantul la Palatul Cotroceni.

"S-a amanat pentru 4 aprilie, pentru ca nu am reusit sa ajungem la o solutie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat pana acum mai multe solutii, care niciuna dintre ele nu intrunea o majoritate decizionala si atunci acum ne-am cam apropiat de doua variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea solutie pe care am avut-o de dat pana acum, pentru ca problemele sunt mai ales de apreciere politica", a spus presedintele Curtii, Valer Dorneanu, dupa sedinta din 21 martie.

Presedintele Curtii a afirmat ca au fost ridicate "foarte multe" probleme de drept, atat de oportunitate, cat si de admisibilitate, problema fiind "delicata".

"Noi nu ne ghidam neaparat dupa presiunea mediatica, nici dupa cea politica, pentru ca aceea exista tot timpul, de fapt ambele exista. Vrem intai sa fim impacati cu constiinta noastra si cu convingerea ca solutia pe care o dam corespunde interpretarii exacte a Constitutiei si sensului legiuitorului, in masura in care el este in concordanta cu principiile constitutionale", a mai spus el.

in urma acestor declaratii, judecatorii CCR i-au solicitat lui Valer Dorneanu sa nu mai faca declaratii presei deoarece afecteaza imaginea Curtii Constitutionale, toate deciziile urmand a fi anuntate prin comunicate de presa.

Surse din CCR au afirmat, la inceputul lunii martie, ca speta privind Legea 90/2001 care le interzice condamnatilor penal sa fie membri ai Guvernului este similara cu exceptia de neconstitutionalitate ridicata la Legea avocaturii, care la randul ei interzice avocatilor condamnati penal sa profeseze si care a fost declarata constitutionala de CCR pe 4 aprilie.

Victor Ciorbea a declarat, pe 5 ianuarie, pentru News.ro, ca a trimis la Curtea Constitutionala sesizarea in privinta Legii 90/2001 care prevede ca pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc in unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Curtea Constitutionala a fost sesizata in legatura cu articolul 2 din Legea 90/2001. Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara, se bucura de exercitiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 4 alin. (1)”.

Avocatul Poporului a precizat ca ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 incalca principiul echilibrului puterilor in stat, nu intrunesc cerintele constitutionale de previzibilitate si proportionalitate a legii si nu permit recunoasterea dreptului la diferenta pentru ocuparea, in conditii de egalitate si fara restrictii nerezonabile, a unei functii ce implica exercitiul autoritatii de stat”.

News.ro

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si

}