1 din 3 | Lansat cu succes, ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi, a ajuns pe orbită și este operațional. Au fost emoții mari la deschiderea lansatorului
2 din 3 | Lansat cu succes, ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi, a ajuns pe orbită și este operațional. Au fost emoții mari la deschiderea lansatorului
3 din 3 | Lansat cu succes, ROM-3, al doilea satelit românesc construit de elevi, a ajuns pe orbită și este operațional. Au fost emoții mari la deschiderea lansatorului
București, 7 decembrie 2023 – Racheta Falcon 9 a decolat de la baza Vandenberg a companiei SpaceX pe 11 noiembrie, ora 23.35, după trei amânări succesive ale zborului. Capsula care conținea 35 de sateliți a ajuns la altitudinea de depunere a încărcăturii în 9 minute. La ora 00:45 a început să planteze sateliții pe orbitele lor, în ordinea mărimii și importanței, la intervale de timp bine stabilite și în punctele specifice fiecărei misiuni.
ROM-3 și-a așteptat rândul în deployer timp de 72 de ore, la temperaturi variind de la plus 40 până la minus 80 de grade Celsius. Exista o îngrijorare legată de capacitatea bateriilor de a face față unui timp mai îndelungat, în cazul în care deployer-ul nu s-ar fi deschis la prima încercare. Iar deployer-ul nu s-a deschis la prima încercare. Ceva nu a funcționat cum ar fi trebuit la mecanismul lansatorului Alba Orbital, iar ROM-3 a rămas blocat înăuntru, alături de ceilalți 34 de sateliți.
Din acel moment, echipa de la sol a calculat în permanență potențialul bateriei, care înfrunta gerul cosmic peste limita de proiectare. Cu cât se lungea șederea în lansator, fără posibilitatea de a încărca bateria prin panouri solare, cu atât satelitul risca să devină deșeu cosmic. Emoțiile s-au transformat în sutimi și apoi în miimi de volți, care micșorau șansele de reușită.
Filip, David, cei trei Alex și Alesia și-au pus speranțele în supradimensionarea bateriei și în precizia calculelor. Luni, 28 noiembrie, la ora 11:25, Alba Orbital a făcut a doua încercare de a deschide lansatorul și a reușit. ROM-3 a fost lansat pe orbită și în acest moment este operațional. A transmis deja pachetul de date de identificare. După câteva zile pe care le va folosi pentru a-și regenera energia cu ajutorul energiei solare, satelitul va începe să transmită conform misiunii.
"ROM-3 a înfruntat cu succes gerul cosmic, a depășit momentul dificil din lansator, iar acum avem pe orbită un al doilea satelit, mai mare și mai performant ca primul. Avem, de fapt, un microlaborator în care testăm tehnologiile viitoarelor noastre misiuni spațiale", a declarat Filip Bușcu, șeful echipei Romspace de la Liceul Internațional de Informatică București.
În acest moment, ROM-3 se deplasează cu o viteză de 27.500
"Ceea ce reușesc acești copii e remarcabil. Îmi dă speranțe pentru viitorul acestei țări. Vin din urmă generații puternice, inteligente, inovative, performante. E datoria noastră, a adulților, să găsim căi de a-i păstra sau măcar de a-i întoarce în țară", a declarat Dragoș Damian, CEO Terapia, companie care a sponsorizat proiectul ROM-3.
Echipa Romspace, care a dus la capăt misiunea ROM-3, este compusă din elevii Filip Bușcu, David Ghiberdic, Alex Unteșu, Alesia Unteșu și Alex Peticaru de la Liceul Internațional de Informatică, cu participarea extraordinară a lui Alex Luchianov (deja student
bursier la Massachusetts Institute of Technology, USA).Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.