Lucrarile de restaurare la Arcul de Triumf, finalizate de-abia in 2018! Intarzierea fata de planul initial este de trei ani!
Avand termenul initial de finalizare jumatatea anului 2015, prelungit, succesiv, pentru luna noiembrie 2016, reabilitarea Arcului de Triumf are un nou termen: peste mai bine de doi ani.

Serviciul de Cultură din Primăria Capitalei a constatat deficienţe majore la consolidarea, restaurarea şi conservarea Arcului de Triumf din Capitală, datorate proiectantului. În plus, trebuie înlocuită reţeaua electrică, inclusiv iluminatul architectural, scrie ziarul Puterea. Bugetul alocat a fost de 30 de milioane de lei, iar constructorului nu i se vor imputa neajusurile create. Din aceste motive, Municipalitatea a decis prelungirea contractului de finalizare a contractului până la 31 decembrie 2018 şi includerea lui în categoria „proiecte nefuncţionale”.
În toată istoria lui, monumentul nu a stat atât de mult timp închis publicului. El a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, iar lucrările de reconsolidare şi modernizare durează deja de trei ani şi se vor finaliza peste alţi trei ani. Costurile totale ale consolidării şi reabilitării monumentului au fost de 30 de milioane de lei, din care aproape 23 de milioane de lei trebuia să fie finanţare europeană. Deoarece nu s-a reuşit finalizarea lucrărilor până la 30 iunie 2016, Primăria Capitalei a pierdut toată finanţarea europeană şi trebuie să returneze Ministerului Dezvoltării banii cheltuiţi până acum. De această dată, Serviciul de Cutură din primărie reclamă grave deficienţe de execuţie, ba mai mult, deficienţe în Proiectul Tehnic al Documentaţiei. În document nu se spune niciun cuvânt despre recuperarea banilor de la constructor sau proiectant. Consiliu General va putea dezbate şi vota prelungirea datei de finalizare a lucrărilor la Arcul de Triumf pe 31 octombrie.




