Mama lui Alex Pascu: "De doua ori, Alex a ales Romania. Prima oara, cand a refuzat un job la Frankfurt. A doua oara, am ales eu pentru el: nu l-am transferat în străinătate decît prea tarziu"

Ana Pascu este unul dintre cele mai cunoscute nume ale sportului românesc. Fostă sportivă, apoi preşedinte a FR Scrimă, ea a devenit vicepreşedinte al federaţiei internaţionale. Ana Pascu este mama lui Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, care a murit in incendiul din Colectiv.

La un an de la tragedie, Ana Pascu a acceptat sa vorbeasca despre moarte fiului ei cu jurnalistii Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Cătălin Tolontan. Interviul a fost publicat pe tolo.ro.

"A trecut un an, iar eu îl aştept pe Alex să vină, să mă sune. Nu pot să accept că nu mai e. În fiecare noapte plâng în hohote. În primele trei luni nu am ştiut decât să plâng, plângeam până simţeam că-mi explodează capul.

Din cauza asta am făcut şi tensiune mare, 20. După fiecare criză de plâns, tensiunea scade numai cu pastile. Am ajuns să nu mai suport durerea. Nici nu ştiu cum am trăit în primele luni, pentru că nu-mi mai duc aminte aproape nimic. Nu-mi aduc aminte când a plecat din spital spre Paris, când s-a întors, cum l-am dus la IML, nici de înmormântare nu-mi aduc aminte. Mi-au spus fetele mele de la scrimă că m-au ţinut să nu mă prăbuşesc din picioare.

Trei luni am plâns până la epuizare. De multe ori am ajuns la spital şi acolo îi spuneam din priviri soţului că nu mai vreau nimic de la viaţă. Am înţeles apoi că aşa nu mai pot trăi şi am apelat la un psiholog. De la el am aflat că atunci când intri în depresie faci lucruri autodistructive.", spune Ana Pascu.

"Soţul meu face faţă şi mai greu situaţiei; cât e el de doctor, la spital a intrat o singură dată la Alex.

Eu sunt bine în comparaţie cu el, a plâns non-stop, iar după zece zile a făcut o cataractă agresivă la ambii ochi şi a trebuit să fie operat. Nu mai poate sta singur şi din cauza asta simte nevoia să vorbească cu mine mereu. Mă sună încontinuu când nu sunt acasă".

"Alex era  optimist. Îl certam mereu că nu-şi făcea controale medicale periodice, îi spuneam că trebuie să meargă la doctor o dată pe an.

Cu două săptămâni înainte de incendiu, a venit la mine şi mi-a spus: ”Uite! Sînt sănătos! Mi-am făcut analizele şi sunt extraordinare. Eşti fericită acum?”.

"În ultimul an de facultate, a primit o bursă de la o facultate din Frankfurt. I-am spus că ”Dacă eşti capabil, nu există să nu te realizezi şi în România. Trebuie să oferi ceva şi ţării tale”. Ăsta-i spiritul în care l-am crescut pe Alex.

Nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în ţara asta. Ne pleacă medicii, antrenorii şi nu e în regulă. Ei trebuie să-şi  onoreze înainte obligaţiile faţă de statul care i-a educat şi apoi sînt liberi să facă ce doresc. Aşa cred eu. N-a plecat. A rămas cu prietenii din trupă. Nu am ştiut niciodată ce melodii cîntă. Sora mea îi ştie toate cîntecele. Acum am văzut şi eu ce versuri frumoase compunea!

Stau şi mă întreb de unde ştia el toate lucrurile despre care cînta? Nu l-am văzut niciodată urmărind vreo emisiune politică la televizor sau să

vorbească despre actualitatea din societatea românească. Cu tatăl său avea însă discuţii mai profunde.

Evit să îmi pun o întrebare: Dar ţara a făcut ceva pentru el?. Nu-mi pun întrebarea asta pentru că dacă aş începe să secţionez acele zile, aş intra într-o depresie profundă. Aş putea să găsesc răspunsuri ce m-ar termina ca om. Că nu s-a făcut aia, că s-a spus asta şi, de fapt, adevărul era altul.

Eu cred că medicii au făcut atât cât au putut şi cât au ştiut. Cred că ţara asta nu este pregătită pentru dezastre. Mi-e frică să mă întreb ce se va întâmpla cu noi în cazul unui cutremur? ”, spune Ana Pascu.

Mama lui Alex a povestit ca acesta a iesit pe picioarele lui din club si s-a dus la sital.

"În primele zile a contactat mai multe bacterii agresive. Klebsiella din plămîni l-a şi terminat. Am înţeles că el voma în timp ce era intubat… A fost o îmbulzeală de nedescris acolo în primele zile. Răniţii erau duşi pe targă de la secţia de terapie intensivă spre tomograf printre toţi oamenii care sunt în sala de primiri urgenţe. Alex era plimbat cu faţa descoperită printre aceşti oameni veniţi de pe stradă. Cînd a apărut ministrul Bănicioiu l-am întrebat dacă nu ar trebui ca pacienţii arşi să fie izolaţi? Mă întreb de ce medicii au acceptat să-i trateze în asemenea condiţii, dacă nouă, care nu avem cunoştinţe medicale, ni s-a părut că ceva nu e în regulă?! Cred însă că dacă medicii ştiau şi puteau să facă mai mult, făceau. Atîta au ştiut. Atîta au putut. Da, atîta putem, atîta facem, viaţa e complicată în România şi trebuie să recunoaştem asta. Nu e deloc resemnare în ceea ce spun. Noi la lupta pentru adevărul de la ”Colectiv” nu vom renunţa niciodată. Nu îmi este uşor să mă gândesc la faptul că cei care au fost transferaţi la timp în străinătate sunt acum în viaţă! Am greşit sau nu că l-am ţinut atîtea zile în Spitalul Floreasca? Mi-e frică de răspuns".