O bomba din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un cartier din Frankfurt. 20.000 de oameni au fost obligaţi să-şi părăsească temporar locuinţele.
Autoritățile au declarat că bomba de 500 kg datează din al Doilea Război Mondial.
Citeste si: Mesajul lui Zelenski în ziua exploziei de la podul Kerci: „Din păcate, în Crimeea a fost înnorat”
O bombă din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un oraș din Germania
Este vorba de o bombă americană ce a fost descoperită luni dimineaţă în cartierul Bockenheim, unde se află un campus universitar.
„Aproximativ 20.000 de oameni trebuie să-şi părăsească casele până miercuri, la ora 9.00”, adaugă ei.
20.000 de oameni au fost obligați să-și părăsească locuințele
Deși au trecut 77 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, bombe ce datează din acea perioadă sunt descoperite frecvent în Germania.
În anul 2017, la Frankfurt a fost descoperită o bombă ce cântărea 1,4 tone.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.