1 din 2 | O bunică din Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce a vrut să-și aducă nepoatele în România. Femeia a încercat să le introducă în țară folosind documentele altor persoane
2 din 2 | O bunică din Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce a vrut să-și aducă nepoatele în România. Femeia a încercat să le introducă în țară folosind documentele altor persoane
O bunică din Vâlcea se află acum sub incidența unui dosar penal și este acuzată de comiterea unui șir de infracțiuni, deoarece, în ziua de sâmbătă, a încercat să aducă în România două nepoate folosind documente care aparțineau altor persoane.
Toată această situație a avut loc la Aeroportul Otopeni. O femeie a sosit în România din Statele Unite ale Americii și era însoțită de trei copii minori, mai exact un băiețel în vârstă de un an și două fetițe, una în vârstă de doi ani și cealaltă de opt ani.
Aceștia au ajuns la Aeroportul Otopeni, după ce au călătorit cu avionul pe ruta Los Angeles- Varșovia- București.
Polițiștii de frontieră din România au inițiat o anchetă în acest caz, iar la locul incidentului s-a prezentat și un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.
Femeia a încercat să-și introducă în țară folosind documentele altor persoane
După o investigație amănunțită, s-a confirmat că femeia în vârstă de 50 de ani, originară din Vâlcea, este, într-adevăr, bunica paternă a celor trei minori.
Motivul invocat de femeie pentru acest gest a fost faptul că cele două fetițe nu aveau documente de călătorie valide, iar documentele utilizate aparțineau unor rude apropiate.Citește și: O tânără în vârstă de 19 ani s-a stins din viață într-un accident dramatic. Tragedia a avut loc în Satu Mare
Bunica minorilor se află acum sub incidența unui dosar penal și este supusă investigației autorităților.
Ea este cercetată în stare de libertate pentru o serie de infracțiuni, inclusiv instigare la falsificarea identității, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, falsificarea identității și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.În cele din urmă, minorilor li s-a permis să intre în România, însoțiți de bunica lor. Cu toate acestea, autoritățile au solicitat efectuarea unei noi anchete la domiciliul persoanelor implicate, din Vâlcea.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.