Comportament incredibil din partea unei mame de 29 de ani, aflate la volan pe o autostradă din Germania.
Polițiștii germani au fost șocați de situația pe care au văzut-o în trafic. Nu doar că șoferița trimitea mesaje pe telefonul mobil în timp ce conducea cu viteză pe autostradă, dar și-a lăsat și copilul de un an să conducă mașina.
O patrulă de poliție a observat-o pe femeie, marți seara, în jurul orei 22:00, pe autostrada A6, lângă Ramstein (Renania-Palatinat).
Șoferița trimitea mesaje pe telefon, în timp ce ținea bebelușul în poala ei, cu mâinile pe volan, informează DW .
"La început, au sesizat că femeia trimitea mesaje pe telefonul mobil”, a declarat un purtător de cuvânt al patrulei de autostradă. "Cu toate acestea, ofițerii experimentați au fost cu adevărat șocați când și-au dat seama că femeia avea un copil mic în poală, care ținea volanul cu ambele mâini.”
Tânăra din Ramstein a fost oprită la următoarea ieșire de pe autostradă și interogată.
În timpul controlului, șoferița a fost "total necooperantă”, potrivit ofițerilor. Scuza ei bizară a fost aceea că micuțul nu se simțea bine, așa că a vrut să-l ducă la un restaurant fast-food.
"Femeia se confruntă acum cu două acuzații: utilizarea telefonului mobil în timp ce conducea și punerea în pericol al copilului, care nu era fixat corespunzător”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
Potrivit regulilor de circulație, micuțul ar fi trebuit să fie fixat într-un scaun de siguranță pentru copii. Nu se știe dacă este vorba de băiat sau fată.
Biroul pentru protecția copiilor a fost informat despre incident.