Dacă te gândești să cumperi o locuință în România și te întrebi dacă un credit ipotecar în euro este o opțiune potrivită pentru tine, trebuie să știi de la început care sunt avantajele, riscurile și condițiile de eligibilitate. Piața bancară românească oferă în prezent preponderent credite în lei, însă există situații în care un credit în valută poate să pară atractiv, mai ales pentru anumite categorii de clienți, cum ar fi cei cu venituri în euro sau care locuiesc și lucrează în străinătate.
Ce presupune un credit ipotecar în euro
Un credit imobiliar în euro este un împrumut pe termen lung, acordat în moneda euro, pe care îl rambursezi, în mod normal, tot în euro. Pentru a înțelege mai bine cum se acordă și cum se achită un astfel de credit, citim în articol exact ce trebuie să știi înainte să aplici pentru un credit imobiliar.
Spre deosebire de un credit în lei, unde dobânda variabilă depinde de IRCC și care poate avea opțiuni de dobândă fixă pe 3 sau 5 ani, în cazul creditelor în euro, dobânda este, de regulă, variabilă și e direct influențată de evoluția piețelor financiare europene.
Cine poate aplica pentru un credit ipotecar în euro
Chiar dacă multe bănci din România nu mai acordă activ credite ipotecare în euro decât în anumite condiții, este totuși util să știi în ce situații un astfel de credit ar putea avea sens. Pot să solicite un astfel de împrumut:
- Persoanele cu venituri principale în euro, de exemplu, cei care lucrează în străinătate sau au contracte internaționale.
- Investitorii care încasează chirii în euro: ratele pot fi acoperite direct din veniturile în aceeași monedă.
- Cei care achiziționează proprietăți evaluate și tranzacționate exclusiv în euro, deoarece astfel, riscul legat de convertirea valutei este redus.
În schimb, dacă veniturile tale sunt în lei, accesarea unui credit în euro te expune riscului valutar. Dacă euro se apreciază față de leu, rata lunară poate crește semnificativ, deși dobânda în euro rămâne aceeași.
Avantaje ale unui credit în euro
Unul dintre principalele avantaje teoretice ale creditelor ipotecare în euro este că, în perioadele de stabilitate financiară și cu EURIBOR redus, dobânda poate fi mai scăzută decât la creditul în lei. În practică, ratele pot fi comparabile sau chiar ușor mai mici decât cele în lei, dar acest lucru depinde de condițiile de piață la momentul accesării creditului.
De asemenea, pentru persoanele cu venituri în euro, eliminarea riscului valutar și predictibilitatea rambursării pot face ca un credit în euro să fie o opțiune logică.
Dezavantaje și riscuri
Riscul valutar este cel mai important dezavantaj al unui credit în euro dacă îți încasezi salariul în lei. Evoluțiile cursului de schimb influențează cuantumul ratei, ceea ce îți poate afecta semnificativ bugetul lunar.
Un alt dezavantaj este că majoritatea băncilor impun condiții de aprobare mai stricte pentru creditele în valută. Acestea sunt acordate mai ales persoanelor cu venituri în aceeași monedă sau cu o situație financiară solidă, de aceea accesul poate fi mai dificil comparativ cu un credit în lei.
Ce trebuie să iei în calcul
- Moneda veniturilor tale: dacă încasezi salariul în lei, un credit în euro poate să vină la pachet cu un risc valutar pe termen lung.
- Evoluția EURIBOR: ratele pot să aibă fluctuații în funcție de deciziile BCE și mediul economic.
- Cursul valutar: este esențial să iei în calcul scenarii de creștere a euro în fața leului.
- Eligibilitate și avans: condițiile de creditare pot include diferențe în avansul minim cerut și profilul de risc acceptat de bancă.
Deși un credit ipotecar în euro poate să fie atractiv la prima vedere, mai ales când dobânzile sunt comparative sau chiar ușor mai mici față de cele în lei, nu trebuie să omiți riscurile și condițiile cu care vine la pachet. Riscul valutar rămâne un factor major de luat în calcul, în special dacă veniturile tale sunt în lei. În această situație, varianta în lei rămâne, în general, mai sigură și mai predictibilă pentru majoritatea românilor.
FOTO: Freepik