O asistentă medicală și fiica ei de 6 ani au murit într-un accident cumplit de mașină în comitatul Donegal din Marea Britanie, relatează BBC News.
Femeia de nici 30 de ani și fetița ei care au murit într-un accident rutier în comitatul Donegal, miercuri seara, au fost identificate ca fiind Natalie McLaughlin și fiica sa, Ella, arată sursa citată.
Partenerul lui Natalie, în vârstă de 30 de ani, și cealaltă fiică a cuplului, în vârstă de doi ani, au ajuns la spital în urma accidentului.
Micuța Ella McLaughlin, în vârstă de doar șase ani, a murit la locul accidentului, în care au fost implicate o mașină și o dubă, pe autostrada R240, în orașul irlandez Carndonagh.
Mama ei, Natalie, a fost dusă de urgență la un spital de peste graniță, Irlanda de Nord, dar, din nefericire, tânăra asistentă medicală a murit în cursul zilei de joi.
A woman and a child who were killed in a road collision in County Donegal are named locally as Natalie McLaughlin and her daughter Ella. https://t.co/Rp6ilf0EOg
— BBC News NI (@BBCNewsNI) July 4, 2025
Comunitatea locală, în stare de șoc
Cunoștințele și prietenii familiei lovite de tragedie au postat pe Facebook mesaje de condoleanțe. Natalie lucra la un cabinet medical local și era „cunoscută și respectată în zonă”.
Într-o declarație acordată programului North West Today de la BBC Radio Foyle, consilierul local Martin McDermott, a declarat că locuitorilor din zonă le este greu să „înțeleagă ce s-a întâmplat”.
"Este vorba despre o mamă tânără și un copil mic, are un efect real asupra oamenilor, asupra comunității, oamenii pur și simplu nu știu ce să spună. Viața tuturor celor din acest cerc s-a schimbat pentru totdeauna.”
Donegal crash: Natalie and Ella McLaughlin killed in Carndonagh collision- BBC News https://t.co/7KYRgvkYVL
— Jennifer O'Leary (@Jen_O_Leary) July 4, 2025
Consilierul local a adăugat: „A fost foarte, foarte dificil în ultimele zile, va fi dificil în următoarele zile, în săptămânile și lunile următoare, în special pentru familiile implicate.”