Sfârșit tragic pentru o învățătoare de 28 de ani, dată dispărută în furtuna de zăpadă din SUA

1 din 3 | Rebecca Rauber, găsită fără viață lângă o pădure

(Sursa foto: Facebook)

2 din 3 | Rebecca Rauber, găsită fără viață lângă o pădure

(Sursa foto: Facebook)

3 din 3 | Mister în cazul morții tinerei învățătoare: de ce a plecat prin zăpadă fără telefon, poșetă și canadiană?

O învățătoare de școală elementară din Kansas, SUA, dată dispărută cu două zile în urmă, a fost descoperită moartă în zăpadă, la doar 300 de metri de locul unde imaginile de supraveghere au surprins-o ultima dată.

O puternică furtună de zăpadă a afectat regiuni extinse din America de Nord și a provocat moartea a cel puțin 11 persoane până la acest moment, potrivit presei americane.

După ce furtuna puternică de iarnă a cuprins regiunea Kansas, tânăra învățătoare de școală primară Rebecca Rauber a fost de negăsit. Familia și prietenii au anunțat autoritățile, iar femeia a fost dată în căutare generală.

Din nefericire, corpul fără viață al învățătoarei de 28 de ani a fost găsit acoperit de zăpadă într-o zonă împădurită din Emporia, duminică.

Rebecca Rauber, găsită fără viață lângă o pădure
(sursa foto: Facebook)

Cadavrul tinerei femei se afla în apropierea locului unde fusese văzută ultima dată, mai precis lângă un bar din care ieșise cu câteva zile mai devreme, a declarat poliția, potrivit NY Post.

No ad for you

"Nu a fost rezultatul la care speram și pentru care ne rugasem cu toții, dar gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de acea familie”, a declarat șeful poliției din Emporia, Edward Owens.

Mister în cazul morții tinerei învățătoare: de ce a plecat prin zăpadă fără telefon, poșetă și canadiană?

Se presupune că Rebecca Rauber a murit din cauza hipotermiei la doar câteva ore după ce a dispărut.

Ultima dată, ea a fost văzută pe imaginile de supraveghere părăsind barul Town Royal în timpul furtunii feroce de iarnă în jurul orei 23:37.

Învățătoarea de la școala elementară Riverside a plecat din bar pe jos, fără poșetă, telefon sau jachetă.

Poliția a declarat că familia tinerei învățătoare a fost anunțată și că este în curs de efectuare autopsia care va stabili cauza morții.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri