Și-a sărbătorit eliberarea din închisoare printr-o faptă care l-a dus, din nou, în fața Poliției. Românul a dat peste cap circulația feroviară din Germania
Românul se afla sub influența alcoolului atunci când a fost găsit de oamenii legii.
Un român a pus în alertă autoritățile din Germania, exact după ce a fost eliberat din închisoare, după ce a blocat traficul feroviar pe linia de mare viteză dintre Ingolstadt și Nürnberg.
Mai exact, ieri seară, în jurul orei 20:30, un martor a alertat polițiștii după ce l-a văzut pe român că se îndreaptă spre tunelul feroviar cu o geantă în mână.
Citește și: VIDEO Pensia din Germania, aur curat în România
Omul a ajuns iar anchetat
Astfel, poliția federală a decis închiderea imediată a tunelului și acționarea rapidă în zonă pentru prinderea românului.
„În jurul orei 20:30, un cetățean român în vârstă de 36 de ani, care se afla la aproximativ 80 de metri în tunel, a fost găsit de către polițiști și scos din zona de pericol”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Poliției Federale din Nürnberg.
Forțele de ordine au acționat la fața locului și cu un câine, având suspiciunea, prin prezența genții pe care omul o căra, unui posibil atac terorist. Nu a fost, însă, cazul de o asemenea amploarea a operațiunii, căci s-a dovedit că geanta era goală.
„Forțele de intervenție au putut exclude prezența unui obiect periculos cu ajutorul unui câine dresat pentru detectarea explozibililor.”,
Citește și: VIDEO O femeie din Germania este însărcinată cu gemeni pentru a treia oară
Povestea românului, însă, este una parcă desprinsă din filmele de comedie, căci dacă nu ar fi de plâns, sigur s-ar râde.
Doar că a făcut-o într-un mod nepotrivit și astfel a ajuns iar pe mâna oamenilor legii, fiind deschisă o anchetă în acest caz.
Și asta după ce, bărbatul, sărbătorindu-și libertatea, a ratat trenul la gara din Kinding și a încercat apoi să ajungă pe jos la Nürnberg. Pentru a-și duce planul la capăt, el a pătruns fără autorizație în zona căilor ferate și a blocat traficul.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.