Care sunt salariile medii în fiecare țară din Europa....
Salariile medii din țările Europei variază foarte mult între zona vestică a continentului și statele ex-comuniste, aflate încă în tranziție spre...
Salariile medii din țările Europei variază foarte mult între zona vestică a continentului și statele ex-comuniste, aflate încă în tranziție spre...
Datele statistice publicate luni arată că salariul mediu net a crescut cu 14,7 procente în ultimul an, pe fondul majorărilor salariului minim, dar și a stimulentelor...
Sindicaliștii cer ca în viitoare lege a salarizării, cadrele didactice cu studii superioare să primească un salariu egal cu cel mediu brut pe economie.
După greva din învățământ, sindicaliștii din sănătate au reclamat „nedreptăţi” privind salarizarea asistenţilor medicali.
Cele mai mari salarii din România depăşesc 20.000 de euro net pe lună. Industriile în care se câștigă cel mai bine sunt intermedieri financiare şi...
Salariile românilor au scăzut în luna august, în medie cu 42 de lei, dacă ne raportăm la salariul net. Situația este cu atât cu mai complicată...
În urma adoptării directivei privind salariul minim european, creșterea salariilor românilor ar putea fi de peste 500 de lei.
Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu 70,64, iar alimentele care s-au scumpit în ultimele 12 luni au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,3%, uleiul...
Câştigul salarial mediu net a fost, în iunie, mai mare cu 49 de lei faţă de valoarea consemnată în luna precedentă, până la valoarea de 3.977...
Creșterea salariilor nu ține ritmul cu viteza scumpirilor în 2022, motiv pentru care puterea de cumpărare scade în cazul celor mai mulți români, iar...
Angajații din domeniul ingineriei pot primi salarii egale sau mai mari decât în București în două orașe din țară, potrivit unui studiu recent....
Două vești proaste au venit în aceeași zi de la Institutul Național de Statistică (INS): prețurile au explodat peste așteptări în ultimele luni,...
Premierul Florin Cîțu a făcut mai multe declarații cu privire la salariul mediu net lunar al românilor. „Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai...
Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 1,9% în luna mai a acestui an, comparativ cu luna anterioară, la 3.492 lei, în timp ce câştigul salarial...
Cât de scumpă este viața în Noua Zeelandă și care este salariul mediu de acolo. Vezi mai jos o listă a salariilor medii nete din marile orașe și lista...
Liberalii și-au publicat joi programul de guvernare în care promit că peste patru ani România va avea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană,...
În luna august, românii au avut un salariu foarte scăzut. Salariul mediu net, la nivel național, a ajuns la 3.275 de lei, fiind cu aproape 100 de lei mai mic decât...
Salariile nete din domeniul IT continuă să fie cele mai mari din România, chiar dacă au scăzut puțin pe fondul crizei generate de pandemia de coronavirus.
Câştigul salarial mediu nominal brut în luna aprilie a fost de 5.201 lei, cu 185 lei (-3,4%) mai mic decât în luna martie 2020, în timp ce câştigul...
Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în luna martie cu 2,9%, la 3.294 lei, faţă de februarie, în timp ce câştigul salarial mediu nominal brut a...
âştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 3.044 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 75 lei (-2,4%), arată datele transmise...
Veşti bune pentru bugetari, salariile se vor majora şi în 2020.
IT-iștii, avocații, bancherii și specialiștii în resurse umane au fost, anul trecut, angajații cu cele mai mari salarii din România, potrivit raportului anual...
Castigul salarial mediu net a crescut in iunie, nominal, cu 14,3%, fata de aceeasi luna a anului trecut, la 2.721 lei, dar cresterea reala, in raport cu evolutia preturilor de consum, a fost de...
Castigul salarial mediu net a crescut in iunie nominal cu 14,3%, insa din pricina inflatiei cresterea reala resimtita de romani a fost de numai 8,4%, aproape de doua ori mai mici, potrivit datelor...
Ministerul Muncii si Justitiei Sociale saluta cresterea salariului mediu net anuntata de Institutul National de Statistica in comunicatul remis: "Castigul salarial mediu nominal net a fost de...
E diferenta mare intre salariile celor care lucreaza in Bucuresti si cei care muncesc in Teleorman sau Ialomita.
Un proiect de lege care prevede acordarea unei indemnizatii viagere pentru femeile care au trei sau mai multi copii, acestea fiind cuprinse intre 30 si 50 % din salariul mediu net pe economie, ceea...
Castigul salarial mediu net la nivel national, care include atat salariile, cat si bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajatii, a crescut cu 17 lei in iunie fata de nivelul...
Salariile romanilor sunt inca mici comparativ cu cele ale angajatilor din alte state europene. Si totusi, anul acesta, luand in calcul datele pana in luna aprilie de la Statistica, salariul mediu...
Salarii diferite in judete diferite. Salariul mediu net va creste cu 26% pana in 2020, potrivit estimarilor elaborate de Comisia Nationala de Prognoza, insa majorarile nu vor fi la fel in toate...
Castigul salarial mediu net la nivel national, care include atat salariile, cat si bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajatii, a crescut cu 4,7%, sau 106 lei, in luna martie...
Numarul de angajati va creste cu 18% pana in anul 2020, iar salariul mediu net va creste cu 40%, potrivit ultimei prognoze elaborate de Comisia Nationala de Prognoza, cu estimari in profil teritorial.
Castigul salarial mediu net la nivel national, care include atat salariile, cat si bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajatii, a scazut cu 2,3%, sau 54 lei, in luna ianuarie...
Castigul salarial mediu net la nivel national, care include atat salariile, cat si bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajatii, a crescut cu 8,4%, sau 182 lei, in decembrie...
Presedintele Klaus Iohannis pierde peste 1.000 de lei la salariu in urma eliminarii plafoanelor la CAS si CASS de la 1 aprilie 2017 pentru veniturile mai mari de cinci salarii medii brute pe...
Salariul mediu net din Romania este de circa doua ori mai mic decat in Cehia si Polonia si de cinci ori mai mic decat in Germania, in schimb raportul intre pretul alimentelor este mult mai mic.
Anul trecut, lanturile de hipermarketuri Kaufland, Carrefour, Cora si Auchan aveau 35.000 de angajati. Salariul mediu net lunar al acestora a variat intre 1.400 si 1.700, sub media pe economie de...
Peste 3 milioane de romani au salarii nete mai mici de 2.000 de lei pe luna, ceea ce insemna ca sunt platiti sub nivelul actual al salariului minim pe economie. Majoritatea provin din domenii...
Desi salariul mediu net in tara noastra este in jur de 450 de euro, potrivit datelor Institutului National de Statistica, exista si sectoare in care angajatii primesc salarii de doua ori mai mari....
Crestere salariala importanta in luna aprilie in ceea ce priveste salariul mediu net. Acesta s-a majorat in aprilie cu 12,3% fata de aceeasi luna din 2015 si a ajuns la 2.086 de lei, ritmul de...
Daca te-ai gandit sa te angajezi sau doar esti interesat ce domeniu din Romania este extrem de bine platit, noi te informam ca industria fabricarii tutunului a reusit in 2016 sa fie domeniul cu cea...