Trei tineri, unul care ar fi cunoscut pentru comiterea mai multor infracțiuni, și un cuplu, soț și soție, au fost reținuți pentru vandalizarea mai multor mașini. Mai exact, în urmă cu două zile, cei trei au distrus 51 de mașini din cartierul Burdujeni, din Suceava.
Avocatul tinerei îi apără pe cei trei, îndreptând acuzații împotriva polițiștilor care nu au luat măsuri împotriva acestora.
Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024: Alba Iulia organizează festivitatea de Ziua Națională a României. În București, nu se știe încă dacă vom avea defilare
Avocatul tinerilor care au vandalizat mașini, acuzații către polițiști
Potrivit mărturiei avocatului, cei trei tineri ar fi fost opriți de polițiștii locali după ce ar fi vandalizat mai puțini de trei mașini. Polițiștii i-ar fi oprit și legitimat, apoi i-ar fi lăsat să plece, deși aceștia ar fi arătat că se află sub influența alcoolului. Conform acestuia, polițiștii ar fi avut dubii cu privire la prezența lor în zona respectivă, dar nu au luat măsuri.
Avocatul susține că polițiștii ar fi trebuit să întreprindă activități prin care să îi urmărească pentru a descoperi infracțiunile făcute. Acesta este de părere că, dacă polițiștii ar fi luat măsurile necesare, cei trei tineri nu ar fi distrus atâtea mașini, iar pagubele nu ar mai fi existat.
Citește și: Detalii șocante despre crima din Voluntari. Cum ar fi putut fi salvată de la moarte chinezoaica ucisă de iubit
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro
Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro
"Vandalizarea majorității mașinilor putea fi oprită de către Poliția Locală dacă și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu.
Din datele existente la acest moment, a rezultat că cei 3 tineri care au vandalizat autoturisme în noaptea de 4 noiembrie au fost opriți de către un echipaj al Poliției Locale la scurt timp după ce au început vandalizarea primelor autoturisme.
Astfel, după ce au vandalizat doar câteva autoturisme (până în 10), tinerii au fost observați de un echipaj al Poliției Locale care se afla în patrulare, în zona pieței din Burdujeni, moment în care au fost opriți și legitimați.
De altfel, chiar dacă nu ar fi observat în mod direct săvârșirea infracțiunii, fiind o oră târzie, iar cei trei tineri fiind sub influența băuturilor alcoolice, existând un dubiu asupra prezenței lor în zonă, după legitimare, polițiștii locali puteau să întreprindă activități prin care să urmărească activitatea lor.
Deși agenții de poliție locală au constatat faptele săvârșite, i-au lăsat pe cei trei să plece fără să ia nicio măsură, cu toate că potrivit obligațiilor legale pe care le aveau, aceștia trebuiau să constate săvârșirea infracțiunii flagrante.
În acest sens, polițiștii locali aveau obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii, având totodată dreptul și obligația de a-i prinde pe făptuitori şi de a-i prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro
Citeste si: Anunțul momentului despre David Popovici! Gheorghe Hagi și Nadia Comaneci au mai reuşit această performanță- radioimpuls.ro
Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro
De asemenea, aceeași polițisti locali aveau și obligația legală de a sesiza organele de urmărire penală, lucru pe care nu l-au făcut, fiind totodată pasibili și de răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omisiunea sesizării.
Desigur că sunt regretabile faptele săvârșite de cei 3 tineri, însă iată cum zeci de suceveni puteau fi scutiți de producerea pagubelor dacă poliția locală ar fi acționat", a
declarat avocata tinerei acuzate de vandalizarea autoturismelor.
Potrivit adevarul.ro, 15 proprietari ar fi depus plângeri penale împotriva celor trei tineri.