Un bărbat din Târgu Jiu a pretins că este avocat timp de trei ani și a reușit să păcălească mai multe persoane. Individul de 66 de ani a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 66 de ani pretindea că era avocat. Astfel a ajuns să ofere „asistență juridică” pentru recuperarea permiselor de conducere.
Timp de trei ani, individul a reușit să păcălească mai mulți șoferi. Pentru activitatea pe care o presta bărbatul cerea sume cuprinse între 300 de euro şi 3500 de lei.
Citește și: Îndrăgita influenceriță a murit la 18 ani. Fosta parteneră a iubitului ei a înjunghiat-o de mai multe ori
„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu- Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 2022-2025, un bărbat de 66 de ani, din Târgu Jiu, fără a deţine calitatea de avocat şi fără a avea dreptul legal de a exercita această profesie, a indus în eroare mai multe persoane care ar fi comis abateri la regimul rutier, oferind asistenţă juridică şi promiţând câştigarea acţiunilor în instanţă, în scopul redobândirii permiselor de conducere”, precizează IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru înşelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.