Tragedie într-o familie de români: un copil de doar 4 ani a ajuns în stare critică la spital și ulterior a decedat după ce a intrat nesupravegheat în mașina părinților săi, parcată la soare.
Încercările disperate ale medicilor italieni de a-i salva viața micuțului au eșuat, la patru zile după incidentul tragic. După ce copilul a fost găsit inconștient, miercuri, în Olmedo, Sardinia, a urmat o cursă contra cronometru pentru salvarea lui.
Potrivit presei italiene, micuțul a fost transportat de urgență la Spitalul Gemelli din Roma, la bordul unui zbor al Forțelor Aeriene Italiene.
Inițial, serviciile de urgență l-au transferat pe copil la spitalul din Sassari, unde a fost internat la terapie intensivă.
În urma agravării stării sale clinice, medicii de la spitalul din Sassari și membrii familiei au optat pentru transferul său în capitala Italiei, într-un spital specializat în resuscitare pediatrică.
Cum s-a petrecut tragedia
Conform primelor informații, copilul, profitând de un moment în care părinții săi se odihneau, a ieșit din casă și s-a urcat în mașina parcată la soare.
Când părinții i-au observat absența, au început o căutare disperată, găsindu-l ulterior în stare gravă în interiorul mașinii încinse, potrivit Today.it.
Pe lângă carabinieri și cadrele militare de intervenție, la fața locului a sosit de urgență și un echipaj de paramedici.
Din primul moment, starea copilului a părut critică. Medicii au crezut că a suferit o insolație din cauza expunerii prelungite la soare sau a temperaturilor ridicate.
A fost demarată o anchetă asupra incidentului. Cazul, deschis inițial în Sardinia, a fost transferat la Parchetul din Roma pentru competență.