Un paznic de la un supermarket din Capitala a gasit un plic cu peste 33.000 de euro intr-un cos de cumparaturi
Un agent de paza dintr-un supermarket din Capitala a gasit intr-un cos de cumparaturi un plic sigilat cu peste 33.000 de euro si l-a anuntat pe managerul magazinului, care a predat plicul politistilor. Suma de bani fusese uitata in supermarket de angajatii cu atributii in transportul valorilor monetare.
Potrivit Politiei Capitalei, agentul de paza a gasit in 12 septembrie un plic sigilat cu suma de 33.780 de euro intr-un cos de cumparaturi de pe holul de evacuare. El l-a anuntat pe managerul magazinului, care a depus plicul in seiful magazinului. Cateva zile mai tarziu, reprezentantii unei banci i-au spus managerului ca plicul le apartine, insa acesta, a predat banii politistilor pentru a se face verificarile necesare.
Politistii au stabilit ca plicul cu bani ar fi fost uitat in magazin de angajatii cu atributii in transportul valorilor monetare, care fusesera in data de 12 septembrie sa ridice valuta din supermarketul unde banii au fost gasiti. Reprezentantii bancii urmeaza sa prezinte la sectia de politie cu actele care sa dovedeasca faptul ca banii le apartin.
Cercetarile sunt continuate de Sectia 2 Politie pentru stabilirea situatiei de fapt.