Vâltoritul, o meserie pe cale de dispariție este încă păstrat cu sfințenie într-un mic sat din Țara Făgărașului. De peste 150 de ani, o familie din Lisa a transmis din generație în generație tainele acestei ocupații. Așa se face că Angelica Lungociu a primit titlul de tezaur uman viu pentru promovarea culturii și tradițiilor românești. I-am făcut și noi o vizită la complexul de instalații tradiționale de prelucrare a lânii și i-am aflat povestea.
Este agitație mare în casa Angelicăi Lungociu din Lisa, județul Brașov. De dimineața până seara, femeia de 58 de ani și mama ei în vârstă de 82 de ani lucrează în atelierul de prelucrat lâna. Munca este făcută ca pe vremea bunicilor, dar cu utilaje nemțești, vechi de peste 80 de ani.
,,Aici avem un atelier de dărăcit și tors lână, acest atelier l-a fondat bunicul meu în anul 1940, el a adus pentru dată darac de lână. Și făcea lâna clienților din toate satele dimprejur, adică ajuta cumva la prelucrarea lânii.''
Care este procedura vâltoritului?
Transformarea lânii în fir de tors începe de la utilajul denumit lupul scărmănător. Aparatul făcut dintr-un tambur în care sunt înfipți colți de fier trage și desface lâna, prin rotire. Apoi lâna oilor ajunge pe primul darac care o adună în straturi.
,,Prin curelușe și tamburii de oțel se produce o secționare, se face fâșiuțe această perdea și trecând prin manșoane rezultă niște fire formate, frecate bine, ordonat și se rulează în zig zag, uitați ce frumos se rulează!''
Un fus realizat cu furca durează aproximativ 30 de minute
Ultimul utilaj toarce automat rolele din lână și formează fusurile pentru tors. În mod normal, un fus făcut cu furca durează aproximativ 30 de minute. În același timp, aparatul toarce automat 40 de fusuri.
,,Așa cum se vede, firul curge în jos și prin rotire cu turație mare se sucește firul. Deci apare firul tors care se așază gradual pe fus.''
Firul de tors este folosit apoi la războiul de țesut. Maria Greavu, mama Angelicăi, a început să lucreze la război încă din adolescență. Mii de covorașe a făcut de-a lungul vieții, iar această taină a transmis-o copiilor și nepotilor.
Citește și: Angelica Lungociu și tradiția vâltoritului
,,Aici am un război în patru ițe. Astea sunt ițe, asta e spată, asta e suveică și aici pedalele, noi le spunem iepe.
Dar familia Angelicăi a devenit cunoscută în toată țara datorită vâltorilor amenajate chiar în curtea gospodăriei. Este practic strămoșul mașinii de spălat moderne care este folosit inclusiv în zilele noastre.
,,Prima dată se pune țesătura la îngroșat în acest coș, care se numește vâltoarea. Vine apa cu viteză, este o înclinație anume a jgheabului și fixarea lui jos la baza vâltorii are o mare însemnătate pentru a arunca apa și se arunca apa și se formează așa un vârtej,
rezultanta a două forțe, și pe verticală și pe orizontală.Când a fost construită prima vâltoare?
Prima vâltoare a fost construită în anul 1848 de stră, străbunicul Angelicăi. Bărbații din familie au luptat la război și cu indemnizația primită s-au gândit să pună bazele meseriei de vâltorar.
,,Au deviat un curs de apă din valea satului, care este prinsă în hartă, de atunci este devierea făcută și au pus primele vâltori foarte rudimentare, împletite cu nuiele, făcute din bardă, așa cum erau posibilitățile la vremea respectivă.''
Dar inovația strămoșilor a mers și mai departe. Cu ajutorul unei mori de apă au reușit să creeze două sisteme diferite pentru alte două forme de prelucrare a covoarelor. Roata învârtită de apă face legătura cu un atelier printr-un ax subteran montat la subsol. Cu ajutorul acestei tehnologii sunt puse în mișcare coșurile de păruit și de îngroșat.
,,Acest cilindru, care este dispus într-o încăpere din piatră, care prelucrează țolul țesut și păruit, îmbibat cu apă. E pus înăuntru și lăsat acolo la izbit pentru a se produce o densitate în țesătură și acest lucru se face sub o temperatură de până la 80 de grade''
Angelica Lungociu împărtășește experiențele sale de viață cu turiștii care îi trec pragul
Tot ce a învățat Angelica Lungociu în cei 58 de ani de viață împărtășește acum și cu turiștii care îi trec pragul. Vâltorile din Lisa au devenit una dintre cele mai importante atracții din Țara Făgărașului, iar felul în care este păstrată această îndeletnicire i-au adus proprietarei complexului de vâltori titlul de tezaur uman viu. Vestea a primit-o chiar de ziua ei, pe data de 27 iulie, anul acesta.
,,Am înțeles că sunt al șaptelea tezaur uman viu din județul Brașov. A venit așa ca o surpriză, cum v-am spus și o bucurie totodată că pot să păstrez o tradiție. Din anul 2010, aproape 90 de români au primit titlul de tezaur uman viu. Proiectul a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acest titlu onorific este și o recunoaștere a celor care creează și păstrează valorile tradiționale românești.''
Citește și: 5 pași pentru a tranforma pasiunea de a coase la mașină într-un business
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.
