"În secția arsă și plină de cearșafuri albe, am început pat cu pat să-mi caut mama" povestește, cutremurător, o asistentă medicală din iadul de la Piatra Neamț.
Cu o putere de sacrificiu aproape dumnezeiască, Tatiana Gavril aduna la pieptul ei copii orfan i, pe care îi călăuzea cu blândețea și înțelepciunea de mamă, pe făgașul cel bun al vieții. Pentru sufletele abandonate, mama Tatiana își transformase casa, în așezământ și cu mâinile neobosite, trudea să le ofere celor mici încrederea că viața nu e doar nedreaptă.
Zece bolnavi s-au stins în mod cutremurător în iadul din secția ATI de la Piatra Neamț
Cu doar câteva ore înainte să izbucnească focul, Felicia- asistentă medicală la același spital- i-a stat alături și își amintește, tulburată, că mama ei părea aproape vindecată. Boala nu-i mai apăsa atât de tare pieptul dar era neputincioasă.
„M-am echipat în combinezon și am fugit pe secția de ATI. Secția era arsă, totul era negru, apă pe jos. M-am uitat în jur și am văzut paturi acoperite cu cearșafuri albe pe care zăceau cadavrele. Am început să caut în fiecare pat și în cele din urmă am găsit și cadavrul mamei mele.
Am înțeles că a fost conștientă, după poziția pe care o avea a vrut să se dea jos din pat”, spune fata femeii.Cât a fost în viață, femeia a adus pe lume 6 copii și era bunică pentru 14 nepoți pe care i-a crescut laolaltă, alături de soț. Rămas văduv când încă mai aveau destule de făcut, bărbatul nu mai are lacrimi să-și plângă soția.
„De când am ieșit la pensie de 7 ani, a fost trup și suflet aici, prezentă.
Fotografiile în care mama Tatiana zâmbește dovedesc că-n mijlocul copiilor era fericită. În urma celei pe care mulți o descriu ca pe-o icoană, alți 21 de copii au rămas orfani pentru a doua oară. Chiar dacă sunt la vârste fragede, mulți au înțeles că moartea Tatianei Gavril nu trebuie să fie în zadar.
Oamenii care și-au găsit sfârșitul cutremurător în iadul medical românesc
Deocamdată, zece suflete am plătit tribut unui sistem incapabil să ne apere.
Părinți, bunici, frați și surori pentru care semenii lor au aprins candele, în semn de durere si revoltă.„Omului a ajuns sa ii fie frică de spital! Sunt recunoscatoare ca nu fac parte din sistemul asta, m-as simti partasa la un genocid. M-as simti partasa sistemului astuia caruia nu ii mai pasa de om!
Pacat de sufletele astea care... nu aveau vina. Au venit sa se vindece si pleaca in patru scanduri”, spun oamenii,.
Printre cei care nu meritau un astfel de sfârșit, se află și Clement Irimia. Pe bietul om îl așteptau acasă cele 3 fiice, nepoții- 9 la număr, cei 16 strănepoți și un stră-strănepot. În ultimele clipe de viață, a dus o luptă cumplită:
„Era constient si eu sunt sigura ca si ceilalti care erau constienti, in momentul durerii alora insuportabile de la arsuri, le-au simtit! Toti oamenii aia au murit de vii! 05.56+ 06.43 Perna lui e arsa, e ars capul, deci daca cineva facea cel mai mic gest de lua un stingator, sa faca ceva, poate ca astazi nu am fi plans”, spune fiica omului.
Oricâtă suferință am îndura, trecutul nu-l putem schimba, dar stă în puterea noastră să construim un viitor mai sigur. Un pas ar fi, spun rudele îndoliate, să fie pedepsiți vinovații- de la cel mic, la cel mai înalt în funcție.