VIDEO Destin tragic pentru doi studenți din Maramureș. Au murit pe loc, după ce au fost spulberați de un TIR, în drum spre facultate

Soarta le-a fost una crudă! La puțin peste 20 de ani, doi studenți și-au găsit sfârșitul pe drumurile țării.

Încă doi români au murit în urma unui accident rutier, aceasta fiind cauza multor vieți pierdute în România.

Este tragic, dar, din păcate, adevărat! Doi tineri studenți au murit în timp ce se îndreptau din Maramureș spre Cluj Napoca, acolo unde studiau. 

N-au mai apucat să ajungă la facultate 

În vârstă de 21 și respectiv 24 de ani, cei doi au murit după un impact puternic cu un TIR.

Șoferul camionului nu a mai putut face nimic pentru a evita tragedia, după ce autoturismul în care se aflau studenții a intrat pe contrasens.

Tragedia a avut loc în comuna Câţcău, din judeţul Cluj, în jurul orei 16:45. Atunci când tânărul de 21 de ani se afla la volan, iar într-un moment de neatenție a intrat pe contrasens, impactul fiind fatal.

Deși la fața locului au ajuns imediat salvatorii, pentru băiatul și fata din autoturism nu s-a mai putut face nimic.

Medicii au fost nevoiți să le declare decesul pe loc.

De cealaltă parte, șoferul mastodontului a trecut doar printr-o sperietură serioasă și a refuzat transportul la spital, rămânând, însă, cu scena macabră în minte pe veci.

”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Câțcău. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren.

Din primele informații, un bărbat este încarcerat în autoturism. De asemenea, în afara autoturismului a fost găsită o femeie, ambele victime prezentând leziuni incompatibile cu viața. Pompierii lucrează pentru descarcerarea bărbatului. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj.

În urma tragediei, familiile îndoliate se pregătesc de înmormântare, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului mortal și cine se face vinovat.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri