Pentru a merge la toaletă, elevii trebuie să meargă afară, indiferent de vreme, ceea ce îi expune frigului și ploii.
În comuna Schela, județul Galați, peste 200 de elevi de ciclu primar și gimnazial își desfășoară cursurile în condiții improprii, într-un șantier care durează de trei ani. Școala locală este în plin proces de renovare, iar până la finalizarea lucrărilor, copiii învață în containere metalice improvizate, care nu oferă confortul necesar unui mediu educațional adecvat.
Condiții dificile pentru elevi și profesori
Containerele sunt dotate cu bănci, tablă și calorifere electrice, însă acestea nu fac față temperaturilor extreme. Vara, în interior se sufocă din cauza căldurii, iar iarna frigul pătrunde prin pereții metalici, iar caloriferele abia reușesc să încălzească spațiul. Mai mult, mirosul de plastic este greu de suportat pentru copii și cadrele didactice.
Pentru a merge la toaletă, elevii trebuie să meargă afară, indiferent de vreme, ceea ce îi expune frigului și ploii.
Citește și: VIDEO Școlile se închid în București și în mai multe județe din cauza codului roșu de vreme severă
Promisiuni și întârzieri în finalizarea școlii
Proiectul de renovare și eficientizare energetică a școlii a început cu o finanțare de 3 milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu, însă costurile au crescut, iar primăria Schela a fost nevoită să aloce încă un milion de lei pentru continuarea lucrărilor.
Primarul comunei acuză birocrația și legislația ineficientă care blochează șantierele publice, întârziind finalizarea proiectului. Pe de altă parte, constructorul susține că a fost nevoit să oprească lucrările din cauza întârzierii plăților.
Inițial, elevii ar fi trebuit să se mute în noua școală în decembrie 2024, însă termenul a fost depășit. Constructorul promite acum că școala va fi gata până la sfârșitul acestui an.