Un incident șocant a avut loc recent în parcarea unui club, în localitatea Chiuza din Bistrița-Năsăud, unde un șofer a lovit cu mașina cinci tineri, după care a fugit de la locul faptei.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum o manevră aparent banală se transformă într-o scenă de groază. Potrivit anchetatorilor, autoturismul a început să prindă viteză în parcare, semn că șoferul a încurcat pedalele. După ce a lovit victimele, bărbatul a accelerat și a fugit, însă la câțiva kilometri distanță, pe drumul național 17D, s-a răsturnat într-un șanț.
Polițiștii au descoperit că șoferul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, se afla sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Bărbatul este cercetat în prezent sub acuzația de tentativă de omor, iar ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.