Lukas, un adolescent de 15 ani, elev la Liceul Militar din Alba și-a pus capăt zilelor. Nimic din viața tânărului nu părea să anunțe o tragedie, iar sinuciderea acestuia a ridicat o mulțime de întrebări.
Regimul ca de cazarmă l-ar fi împins pe un elev de 15 ani să-și pună capăt zilelor! Adolescentul a fost găsit fără suflare în fața Liceului Militar din Alba-Iulia, după ce a căzut de la câțiva metri înălțime. Băiatul a lăsat și un bilet de adio familiei. Vă avertizez, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!, a transmis Cristian Sabbagh.
Adolescent sinucis în Liceul Militar
Elevul de 15 ani era din Baia Mare, dar stătea la Colegiul Militar din Alba Iulia, unde fusese admis anul acesta. A mers la apelul de dimineață, în haine militare, iar apoi s-a întors în camera sa, de la etajul 4. Se pare că gândurile negre nu i-au mai dat pace și a recurs la gestul extrem. Adolescentul a fost găsit pe caldarâm, în curte, în haine civile.
"Era vesel tot timpul, nu-mi explic acum ce l-a determinat să ia această decizie, mi-a spus ca a fost decizia lui să meargă la liceul militar. La început am crezut ca l-au îndemnat părinții"", a spus o persoană care l-a cunoscut pe tânăr.
O ambulanță a sosit de urgență la fața locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru adolescent.
Surse din anchetă spun că elevul nu s-ar fi acomodat cu regimul din învățământul militar.
"Ne lasă să facem supoziții... în primul rând nu este înțeles de familie... presiunea pusă pe umerii acestui copil, de a continua... urmezi acolo, este un liceu care îți asigură un viitor", a declarat Dana Onișor, psiholog.
Adolescentul nu ar fi dat însă nicio secundă de bănuit că ceva îl măcina.
"A fost un copil plin de viață, deosebit, ambițios, și-a dorit foarte mult să ajungă la liceul militar, pe parcursul clasei a 8-a s-a pregătit foarte mult... înainte de sărbători a venit în școală să ne salute și ne-a transmis că îi merge foarte bine", a transmis fostul diriginte al elevului.
"Era vesel tot timpul, nu-mi explic acum ce l-a determinat să ia această decizie, mi-a spus ca a fost decizia lui să meargă la liceul militar la început am crezut ca l-au îndemnat părinții", a declarat fosta învățătoare.
Reprezentații Liceului Militar au transmis într-un comunicat de presă că elevul a fost declarat apt la testarea psihologică de la admiterea la colegiu.
"El este apt psihologic și totuși a făcut acest gest. Această examinare are valabilitate un an... atunci când facem o examinare psihologică ar trebui să scriem apt psihologic la momentul examinării... sunt extraordinar de mulți factori externi care pot influența atitudinea unui individ", a declarat Dana Onișor, psiholog.
Cazul a fost preluat de procurorii militari, iar trupul neînsuflețit al elevului a fost dus la medicina legală.